Cum l-am cunoscut pe Russell Kirk (Marco Respinti)

Se întâmpla în 1989, la sfârșitul lunii mai. În noiembrie a aceluiași an fatidic, 9 noiembrie mai exact, urmă să fie doborât rău famatul Zid al rușinii din Berlin, prin intermediul căruia comunismul sovietic a ținut captiv, decenii bune, jumătate de continent european. Deja de mai multe luni, jumătatea occidentală a Europei celebra cu emfază o altă revoluție rău famată, cea franceză, încununare a unei manifestații pe care Russell Kirk (1918-1994) o definea „giant ideology”.

În acea lună de mai, Kirk se afla în Italia. La invitația departamentul de cultură a orașului Monza, precum și a Bibliotecii comunale a aceluiași oraș, a ținut o conferință în data de 26 mai, în cadrul unei serii de întâlniri intitulate Oltre la terra desolata (după The Waste Land), în onoarea mentorului și maestrului său, Thomas Stearns Eliot (1888-1965). Între 27 și 30 mai, la inițiativa Alianței Catolice (Alleanza Cattolica), a ținut la Milano, Torino și Lecce alte trei conferințe intitulate Rivoluzione francese e/o Rivoluzione americana. L-am întâlnit personal per Kirk la Monza și, în special, la Milano, la început circumspect, deci curios, oricum cucerit. Continuă lectura „Cum l-am cunoscut pe Russell Kirk (Marco Respinti)”

Când schimbarea înseamnă conservare

Articol publicat de LaPunkt (12 octombrie 2020)

Seismul revanșard și, totodată, violent din SUA și unele țări ale Europei occidentale ne pune aparent pe drumurile deloc facile ale introspecției: cum și de ce s-a ajuns la asemenea fapte și declamații reprobabile? Am spus „aparent” pentru că privind retrospectiv cele întâmplate, ajungem la concluzia că doar bunele intenții nu sunt de ajuns pentru a afronta și gestiona crizele societale. Dacă este să fim onești, bunele intenții au constituit mereu portița prin care demagogii și falșii profeți au atras simpatii, voturi și putere, fie că profesau puritatea rasei, fie că slăveau proletariatul cu mâna pe Capital sau fie că, în zilele noastre, se dădeau cu fundul de pământ și se băteau cu cărămida în piept pentru minorități mai mult sau mai puțin închipuite.

Bunele intenții fără experiența și înțelepciunea celor dinainte, adică fără povețele deslușite de înaintași prin încercare, eroare și validare, nu sunt altceva decât un cal troian prin care se strecoară falangele de activiști, sofiști și simplificatori ai realității ce trâmbițează o viață mai bună pentru toți. Și cine nu dorește binele celorlalți dacă asta duce și la binele propriu, mai ales dacă tot scenariul este unul impersonal, în care „o să fie mai bine” implică intervenția unei entități abstracte? Este nevoie doar de încredere deplină în noii apostoli și de acceptarea netâlcuită a limbajului de lemn folosit de aceștia. Continuă lectura „Când schimbarea înseamnă conservare”

Interviu-reportaj publicat de „Elita României”

Elita României: Istoricul Remus Tanasă, un reper al elitismului din timpurile noastre

autor: Ramona Sandrina Ilie

Remus Tanasă este doctor în Istorie la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității de Studii din Perugia (licență, 2011; masterat, 2013) și Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (licență, 2008). Este publicist și coordonatorul Centrului Russell Kirk România.

Pentru cei care nu îl cunosc, Remus Tanasă este nu doar un nume care știe să pună elegant punctul pe „I” în anumite publicații cu greutate din România, ci este și un istoric remarcabil, o prezență elegantă, sclipitoare, apărută parcă din alte timpuri în acestea, puse pe rapid și dizolvare. Remus Tanasă este din timpurile vechi, boeme, în care manierele, cuvântul și fapta aveau o valoare deosebită în societate, iar societatea era un pilon important. Continuă lectura „Interviu-reportaj publicat de „Elita României””

12 octombrie – ziua alfabetului, limbii şi culturii armene

Ziua de 12 octombrie a fost decretată de către Parlamentul României ca Ziua alfabetului, limbii şi culturii armene. Încă un prilej de a ne mândri cu străvechea limbă armeană, de a o păstra şi de a o transmite generaţiilor viitoare.

Alfabetul armean a fost creat de genialul fiu al poporului armean, arhimandritul  Mesrop Maştoţ, în anul 405, alfabet cu care scriem şi citim până în zilele noastre. Continuă lectura „12 octombrie – ziua alfabetului, limbii şi culturii armene”

Un armean generos – Grigore M. Buiucliu

Deschizînd impresionantul volum Patrimoniul Academiei Române. Donatori şi donaţii 1860-19481, cu 1086 pagini, am avut plăcuta surpriză să-l găsesc printre cei peste 300 de donatori pe ilustrul jurist, armeanul Grigore M. Buiucliu. Acest volum a apărut la 76 de ani, după prima ediție: Acte de fundaţiune (1932) şi cuprinde donatori în­ce­pînd cu anul 1860, cînd funcţiona predecesoarea Academiei Române – Societatea Literară Română. Continuă lectura „Un armean generos – Grigore M. Buiucliu”

„Antimodernii” lui Antoine Compagnon

„Antimodernii” nu sunt inamicii modernităţii şi nici ai modernismului. Nu sunt, cu atât mai puţin, tradiţionalişti. Sunt, de fapt, adevăraţii moderni.

Cartea lui Antoine Compagnon restructurează reprezentarea noastră despre istoria modernă a culturii europene şi despre câţiva dintre protagoniştii ei. Ea repune în valoare figuri pe care o concepţie îngustă despre modernitate le-a delegitimat şi le-a depreciat. Mizând pe nuanţe şi pe ambivalenţe, Compagnon respinge maniheismul apartenenţelor (sau atribuirilor) ideologice, subminează siguranţa gândirii binare.

Antoine Compagnon a primit pentru acest volum Premiul „Pierre-Georges Castex” al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice şi Premiul de Critică al Academiei Franceze. (Editura Art, Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Rollande Barthe)

Fragment dintr-un interviu realizat în 2016 de Adina Diniţoiu pentru Observator Cultural:

Au trecut deja 11 ani de la apariţia Antimodernilor (în 2016)… Acum pregătiţi o nouă ediţie şi aţi scris o nouă prefaţă. În noul context cultural, politic şi social francez, în condiţiile unui reviriment al dreptei în ultimii ani, ce aţi schimba legat de acest concept al „antimodernilor“? Continuă lectura „„Antimodernii” lui Antoine Compagnon”

Documentul final al Marii Adunări Naţionale din Moldova și Declarația de Independență a Republicii Moldova (27 august 1989/1991)

Documentul final al Marii Adunări Naţionale din Moldova (27 august 1989)

Întrunită pentru întâia oară în istoria postbelică a poporului nostru, la un moment de răscruce al Istoriei, când politica de democratizare şi transparenţă au creat condiţii prielnice pentru o exprimare liberă a dezideratelor şi voinţei popoarelor, MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ a Moldovei declară:

În decurs de veacuri, în Istoria sa de o măreţie şi un tragism fără asemănare în această parte a Europei, înfruntând numeroase invazii, suportând împărţiri imperiale şi imperialiste, poporul nostru a tins totdeauna spre suveranitate statală, libertate naţională şi progres. Vieţuind de milenii aici, românii moldoveni sunt, împreună cu românii din Muntenia şi Transilvania, descendenţi ai geto-dacilor romanizaţi. Continuă lectura „Documentul final al Marii Adunări Naţionale din Moldova și Declarația de Independență a Republicii Moldova (27 august 1989/1991)”

Proprietate și cuvânt

92841920-a8fb-40f4-a386-2eca92c7ad43_thumb840

În zilele dinaintea noastră cuvântul suferă din cauza acelorași simplificări de care suferă și proprietatea: prea mulți au ajuns să le considere instrumente ale nedreptății, iar cine încă le privește așa cum sunt, adică pârghii ale ordinii și manifestări ale iscusinței/meritului, este denunțat drept retrograd. Cum așa?

Cei care astăzi atentează la ordinea proprietății private, fie că ar dori să abolească proprietatea, fie să o redistribuie, fie să o oblăduiască parțial în devălmășie, își găsesc sursa de inspirație în himerele lui Rousseau despre primul om. Rousseau susține că omul devine rău din momentul în care se naște societatea, aceasta născându-se imediat ce proprietatea privată este instaurată, imediat ce oamenii devin proprietari. El consideră că odată ce perspectiva proprietății private prinde contur în imaginarul uman, în inima individului își fac loc lăcomia și invidia, căci într-acolo te poartă dorința de a deveni proprietar, năzuința de a-ți mări proprietatea și, eventual, voința de a-l mofluza pe aproape prin devalorizarea sau acapararea proprietății acestuia. Continuă lectura „Proprietate și cuvânt”