Ideologia profitului

Termenul „profit” are o multitudine de sensuri. Cel mai raspandit este cel legat de o activitate comerciala, dar printre altele termenul „profit” desemneaza orice forma de imbunatatire calitativa a unei situatii date. „A obtine profit” poate sa indice o situatie in care un anumit subiect obtine toate avantajele posibile. Profitul nu masoara doar diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de producere, ci si tot ce face referire la o activitate economica in care se obtine ceva in plus fata de costul materiei prime si de salariul mainii de lucru – aceasta facandu-l pe Marx sa defineasca „profitul” drept „o anumita cantitate de munca neplatita”.
Spre diferenta de beneficiu, care corespunde castigului realizat in urma unui schimb comercial, profitul nu se supune nici unui principiu de auto-limitare, fiind guvernat doar de cautarea mereu de „mai mult”.
Cautarea profitului a fost in trecut un stimul natural al activitatii economice, dar aceasta cautare nu era neaparat principiul ce guverna comportamentul societatii. O imagine negativa era atribuita comportamentelor „din interes”, generozitatea, dezinteresul si gratuitatea fiind considerate comportamente-virtuti incontestabile. Un individ era mai apreciat daca actiona fara sa se astepte la vreun avantaj, decat daca era motivata de mirajul unui castig. Era laudat comportamentul soldatului gata sa isi sacrifice viata pentru patrie, era admirat riscul atunci cand acesta salva onoarea, pe scurt erau aprobate implicit comportamentele dezinteresate chiar daca (sau mai ales pentru ca) putini erau capabili de astfel de comportamente.
Aceasta viziune a lumii, considerata initial ca o conceptie etica, bazata pe anumite valori, ce avea consecinte puternice la nivel sociologic, putin cate putin dispare in acelasi timp cu disparitia societatii traditionale. Modernitatea, generalizand modelul schimbului comercial, a discreditat in mod progresiv dezinteresul, acesta din urma fiind deja considerat ca „irational” caci era sinonim cu improductivitatea, din moment ce unicul criteriu al productivitatii era de acum profitul.
In istoria europeana acest proces a fost legat direct de ascensiunea progresiva a clasei si valorilor burgheziei. Burghezia s-a dezis progresiv de valorile aristocratice si de cele populare, si dupa ce si-a castigat pe deplin autonomia, nu a intarziat sa impuna intregii societati propriile valori. Dupa cum stim, pe plan politico-ideologic, aceasta evolutie se confunda cu ascensiunea individualismului liberal, pentru care piata economica este paradigma dominanta.
Pe plan politic liberalismului este doctrina ce divide societatea in „sfere”, pretinzand ca „sfera economica” sa fie autonoma fata de puterea politica; asta din motive de eficienta (piata functioneaza optim doar daca nimic nu intervine in functionarea sa „spontana”), motive „antropologice” (prin definitie schimbul permite in cel mai bun mod posibil individului sa optimizeze liber propriile interese) si din motive „politice” (libertatea de comert, spune Benjamin Constant, il face pe individ liber in fata puterii sociale). Puterea politica este redusa la strictul necesar: aceasta garanteaza respectarea regulilor jocului, cu alte cuvinte a confruntarii concurentiale dintre diversele interese, si are datoria de a ramane muta/neutra in legatura cu valorile impartasite de indivizi. Rezulta deci ca individul poate sa faca tot ce vrea atat timp cat nu lezeaza libertatea celorlalti, fapt ce l-ar expune sanctiunilor prevazute de lege. Dar respectarea legilor nu are nimic de a face cu morala, astfel ca orice preocupare pentru etica dispare.
Libertatea liberalilor este inainte de toate libertatea de a poseda. Aceasta nu are nici o legatua cu „a fi” ci cu „a avea”. Omul este considerat liber in masura in care e proprietar. Pentru liberali „cautarea fericirii” inseamna posibilitatea de a cauta mereu a optimiza interesul propriu. Imediat se pune problema definirii „interesului”. Cea mai evidenta definitie a „interesului” pentru liberali este avantajul material, care trebuie sa fie neaparat calculabil si cuantificabil, cu alte cuvinte trebuie sa poata fi exprimat cu ajutorul echivalentului universal si anume banul.
Lumea profitului, lansata astazi intr-o nebuneasca cursa inainte de catre mercantilismului nelimitat si de transformarea bogatiei reale in bogatie specultiva, este cea care consacra un nou tip de om, definit de dispozitia sa „naturala” de a cauta profit in toate sferele existentei personale. Omul ideologiei profitului este un om care e miscat doar de dorinta de a optimiza in orice circumstanta interesul, care ia initiative doar daca acestea pot sa produca ceva pentru el, doar daca rezultatele acestora ii aduc un oarecare castig. Liberalii considera ca acest om nou, pentru care totul se vinde si totul se cumpara, este omul „natural” eliberat de constrangeri. Societatea de astazi ne demonstreaza ca acest om este NUL!

articol tradus si rezumat de Remus Tanasă
autor: Alain de Benoist
titlu original: Fondamenti antropologici dell’ideologia del profitto
Fondements

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s