Implicaţiile internaţionalizării Revoluţiei franceze asupra rolului jucat de Principatele Române în cadrul raporturilor diplomatice dintre Marile Puteri

Interesul general politic crescând al Principatelor din partea marilor puteri se explică prin aşezarea lor geografică pe scara continentului. Situate între Marea Neagră şi lanţul Munţilor Carpaţi, acestea formau singurul culoar de trecere pe uscat a trupelor ţariste spre Dunăre şi Balcani. Teritoriul românesc de asemenea flanchează Dunărea pe cea mai mare întindere a ei în raport cu alte ţări riverane, interpunându-se între Imperiul Habsburgic şi gurile fluviului şi Marea Neagră. Striviţi sub presiunea regimului otoman, devenită tot mai apăsătoare în urma intorducerii regimului fanariot, românii au fost totodată ameninţaţi, de expansiunea puterilor creştine, a Imperiului Ţarist şi a celui Habsburgic.

Politica orientală a marilor puteri europene a vizat în esenţă, în secolul XVIII, controlul Dunării de Jos, ce urma să servească drept bază de lansare a altor iniţiative, cu bătaie mai lungă, în care se întrezăreau, nu o dată, Constantinopolul şi Strâmtorile. Făurită în cancelariile marilor puteri, politica externă expansionistă putea fi realizată, în măsura în care aceste state reuşeau să exercite o influenţă corespunzătoare, mai întâi de toate asupra cercurilor conducătoare otomane. La rândul lor, otomanii erau dependenţi, în orientarea politicii lor externe, în mare parte, de informaţiile asupra evenimentelor din Europa şi de calitatea analizei cauzelor, semnificaţiilor şi direcţiilor de evoluţie a diverselor combinaţii politice de pe continent. Aceste informaţii puteau viza, direct dar şi indirect, poziţia internaţională a Imperiului Otoman, şi nu de puţine ori acestea erau colectate de domnii celor două Principate Române- Moldova şi Ţara Românească- în calitatea lor de „ambasadori” ai sultanilor în Europa.

Sporirea interesului faţă de statutul juridic al Principatelor în secolul al XVIII-lea, se poate explica prin rivalitatile orientale a marilor puteri. Spre sfârşitul secolului XVIII,  puterile europene au accelerat competiţia în care se angajaseră, având ca scop obţinerea unor avantaje maxime de pe urma statutului juridic al Principatelor Române.

În expansiunea sa spre centrul Europei, în 1683, Imperiul Otoman ajungea sub zidurile Vienei, pe care însă n-a putut să o cucerească. Acesta a fost apogeul puterii turceşti, din acel moment începând declinul ei. Chiar la finele secolului al XVII-lea, Austria se angaja într-o susţinută acţiune politică şi militară de eliberare a centrului şi sud-estului Europei de sub dominaţia otomană. În condiţiile unei Polonii care se zbătea în conflicte interne, a apărut în prim-plan Rusia lui Petru cel Mare. Rusia în calitate de ţară ortodoxă, se considera după ocuparea Constantinopolului de turci, a treia Romă. Noua putere a inaugurat un şir de războaie antiotomane desfăşurate pe parcursul unei întregi epoci istorice.

Războaiele Rusiei împotriva Turciei, asociate cu acelea ale Austriei, s-au desfăşurat pe teritoriul românesc. Moldova şi Ţara Românescă au fost utilizate atât ca teatru de înfruntări militare, cât şi ca sursă de aprovizionare cu alimente, furaje, forţă de muncă şi ostaşi pentru diferiţii beligeranţi.

Decăderea militară ireversibilă a Turciei şi slăbiciunea ei, au declanşat problema succesiunii sale, pe care Austria mai întâi, apoi şi Rusia au dorit să o rezolve în folosul lor exclusiv. Ambiţia nedisimulată a Rusiei de a-i scoate pe otomani din Europa a constituit însă o ameninţare reală pentru pacea sud-estului european. De aceea, soarta Imperiului Otoman a devenit o problemă europeană, chestiunea orientală reflectând grija puterilor europene pentru soluţionarea acesteia. Aşadar chestiunea orientală a fost o problemă de echilibru european, în menţinerea căruia aveau sa fie angajate marile puteri- Franţa, Rusia, Austria, Anglia-, care au acţionat prin sistemele lor de alianţe, antrenând astfel în competiţie şi state care nu aveau interese directe.

Moldova şi Ţara Românească sunt pentru Imperiul Ţarist cheia întregii politici de penetraţie în sud-estul Europei. După tratatul de la Kuciuk-Kainargi, ţarul avea la dispoziţie un instrument legal de subminare a Imperiului Otoman prin acţiuni exercitate chiar din interiorul acestuia, folosindu-se în timp de pace de consulatele deschise aici. Sub pretextul protecţiei comunităţilor religioase ortodoxe, el putea să legitimeze un şir de uneltiri, presiuni politoco-diplomatice şi chiar războaie. Prin articolul VII al tratatului mai sus amintit, ambasadorul rus la Constantinopol reprezenta interesele creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman.

Datorită sporirii influnţei Rusiei la Poartă, care ameninţa să se instituie în deţinătoare chiar a Strâmtorilor, dominând nu numai Principatele, ci întreaga Peninsulă Balcanică, puterile occidentale, în special Franţa şi Anglia, devin îngrijorate. Austria care iniţial se manifestase ca o competitoare la moştenirea acestei zone, dar şi ca o contrapondere în raport cu Rusia, nu mai era capabilă să menţină aici un echilibru de putere. Din aceste motive intră în acţiune Franţa şi Anglia, împinse de interese economice şi strategice relativ similare.

Politica engleză în Orientul european ar putea fi simplificată prin enunţul următor: înlăturarea avansului ameninţător francez în alianţa cu Rusia şi invers. Aceasta este şi perspectiva care închide în ea şi dimensiunea interesului englez pentru Principate, a căror emancipare deplină este exclusă din politica oficiala londoneza. Soarta Imperiului Otoman, al cărui principal apărător este acum Anglia, dictează măsura prezenţei politice engleze în Principate. Aceasta a fost intermitentă, rareori direct simţită, mai mult indirectă prin ceea ce se petrecea la Constantinopol ; raporturile nemijlocite în toate planurile, inclusiv cel economic şi spiritual, fără rădăcini stabile. Într-un cuvânt, Anglia dispunea în Principate de mijloace şi instrumente de influenţare insignifiante, deşi domnitorii, dragomanii, capuchehaiele celor dintâi n-au comis eroarea nesocotirii reprezentanţilor unei mari Puteri eclipsată în epocă la Poartă doar vremelnic.

În privinţa relaţiilor habsburgo-otomane, pacea de la Şistov din anul 1791, a reprezentat un punct de cotitură, deoarece Austria, în politica sa externă în privinţa  realizării echilibrului politic în Europa de sud-est, nu a mai folosit războiul împotriva Porţii. Austria consideră că, în interesul echilibrului în Balcani, Turcia nu trebuia moştenită, ci menţinută în stadiul în care se afla în acel moment.

Viena ajunsese la această concluzie în urma situaţiei din vest, instaurate după declanşarea Revoluţiei franceze. Războaiele cu Franţa, au pus sub semnul întrebării stabilitatea posesiunilor habsburgice. De aceea forţele politice şi militare habsburgice au fost legate în mod preponderent de Vest, mai precis de spaţiul german şi italian.

Dintre marile puteri, Rusia este cea care în epocă, apasă cu cea mai mare greutate asupra destinului politic al Principatelor. Dispariţia Poloniei, infiltrarea Franţei republicane în Balcani vor împinge Rusia şi mai mult spre sud-estul continentului şi Marea Neagră, iar chestiunea orientală va căpăta o şi mai importantă încărcătură explozivă. În acele împrejurări, Principatele vor căpăta pentru Rusia un rol foarte important, încât istoricul Leonid Boicu afirma că, în pofida răscoalei izbucnită în 1804, soluţionarea problemei sârbe a avut pentru Petersburg o însemnatăte mai mică decât cea a Principatelor. Rusia are avantajul unic de a se folosi de sistemul de protecţie născut din tratatul de la Kuciuk Kainardji, pentru ca după revoluţia franceză şi în perioada războaielor napoleoniene să pună bazele principiilor şi metodelor politicii ţariste faţă de Turcia şi popoarele balcanice; tot atunci s-au profilat şi metodele caracteristice ale soluţionării problemei balcanice pe calea transformării politice a posesiunilor Porţii în Europa. Istoricul Leonid Boicu afirma că ţarismul a oscilat între anexiunea şi creaţia unor entităţi statale aflate sub tutela sa. În cele din urmă s-a impus cea de a doua alternativă, subminată totuşi de popoarele eliberate, care au şubrezit tutela sau chiar au eliminat-o.

Deteriorarea progresivă a raporturilor Franţei şi cu Rusia, pe fondul implicaţiilor internaţionale ale Revoluţiei franceze, a determinat diplomaţia franceză să urmărească cu mai multă atenţie şi impactul asupra statutului juridic al Principatelor Române, al politicii orientale a Rusiei. Obiectivul urmărit era contestarea legitimităţii intervenţiei Rusiei în domeniul raporturilor juridice ale românilor cu otomanii, diplomaţia franceză erijându-se în apărătoarea ideii potrivit căreia acestea erau „principate“ ale Imperiului Otoman. Republica a rămas fidelă principiului menţinerii Imperiului Otoman, în vreme ce pentru Napoleon I, chestiunea orientală, deşi importantă, era secundară, fiind folosită ca o diversiune, ca o armă politică menită împlinirii unor mari planuri, mai precis, unui ţel suprem: hegemonia asupra continentului.

Referinte:

1) George F. Jewsbury, Anexarea Basarabiei la Rusia: 1774-1828,  Iaşi, Editura Polirom, 2003;

2) Vladimir Mischevca, Moldova în  politica Marilor Puteri la începutul secolului al XIX-lea, Chişinău,  Editura Civitas, 1999;

3) Harald Heppner, Austria şi Principatele Dunărene (1774-1812). O contribuţie la politica sud-est europeană a Habsburgilor, Cluj-Napoca, Editura Universitară Clujeană, 2000;

4) Leonid. Boicu, Principatele române în raporturile politice internaţionale (1792-1821), Iaşi, Editura Institutul European, 2001:

5) Paul Cernovodeanu, Înfiinţarea consulatelor engleze în Ţările Române (1803), în Revista română de studii internaţionale, anul V, 1, Bucureşti, 1971;

6) Veniamin Ciobanu, Statutul juridic al Principatelor Române în viziunea europeană, Iaşi, Editura Universităţii A. I. Cuza, 1999.

autor: Remus Tanasă

Anunțuri

2 gânduri despre „Implicaţiile internaţionalizării Revoluţiei franceze asupra rolului jucat de Principatele Române în cadrul raporturilor diplomatice dintre Marile Puteri

  1. Un articol publicitar foarte interesant mai ales ca motivatiile si dovezile ca pozitia geopolitica a Romaniei este in actualitate si vizeaza in continuare interesul marilor puteri,o dovada in plus ca istoria se repeta,in orce caz sincere felicitari.

  2. Toate cartiile scrise in anii totalitarismului diabolic comunist, aduceau ELOGII revolutiei francmasone franceze din 1789.

    Ceea ce arata sorgintea evreeasca masona a comunismului ,,ateu,, satanist in fond.

    Ciudat,insa administratia Bush a avut in proportie de 80 la suta angajati si consilieri evrei,care au plecat si lucrat de la Kremlin,si care au venit in USA,lasand in urma un URSS destramat,si jumate din planeta ucisa de ciuma comunismului.

    Insa odata ce a venit Obama,tovarasii evrei au fost dati afara de la Casa alba,iar din aceasta pricina USA e in colaps economic total.

    Grupuriile bilderberg,Soros-Rokefeller, imprumuta in perioadele de criza guvernul USA,cu dobanzi mari

    Insa de data aceasta USA nu si-a mai revenit.

    Revolutia franceza a creat numai teroare si crime.

    Sorgintea revolutiei franceze e ATEE de talia masoniilor J.J. Rousseau, John Locke , Martin Luther(care a ateizat Germania de nord,incurajand lumea sa nu mai mearga la Biserica,si sa faca afaceri cu banii donati Bisericii).

    Vina e in mod direct a evreiilor masoni,care au creat aceste structuri de multe secole,evrei care si acum conduc planeta. Au planuit ca in vara asta sa atace Iranul.

    Schimbariile din lumea araba,au un scop precis: femeiile pozeaza goale deja, distrug religia musulmana, vor sa introduca avortul-crima, contraceptia cancerigene prin pilule.

    Scopul e distrugerea natalitatii. In Libia USA sustine Al-Quaeda impotriva lui Gaddhafi. Insa odata ce vor pune rebelii mana pe putere,USA vor crea o opozitie ,,democratica,, in interiorul ,,rebeliliilor,,

    CIA,e scula israelului in lume. Iraq a fost bombardat la presiunea piticului stat evreu.

    Revolutia franceza care a creeat teroare nicidecum ,,egalitate,fraternitate,etc,, care sunt slogane populiste, iluzorii,si au creat o paradigma care conduce lumea si azi.

    Insa in mod eronat. ONU ,SUA,si toate organismele nu isi respecta ,,drepturiile omului,, dimpotriva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s