România, o ţară de muţi? (Tactica „faptului împlinit”)

Articol preluat de Polemika.

Peeşicherul diplomatic internaţional, România nu a avut niciodată un cuvânt important de spus însă, a avut întotdeauna un cuvânt.

Incă de la construirea României moderne (1859) ţara noastră nu a fost decât o putere de rang mediu sau mic. Cu toate ca România a inceput să aibă un cuvant international doar odată cu Independenta obtinută in urma Razboiului dintre anii 1877-1878, importante pentru analiza ce va urma sunt unele evenimente premergătoare acestui episod precum Unirea Principatelor Române de la 1859 sub domnia luiAlexandru Ioan Cuza si recunoasterea internatională a monarhiei ereditare (1866-1867).       Pe langa aceasta serie de evenimente istorice vom mai tine cont de anul 1918 (Marea Unire) si anul 1968 (refuzul României de a invada Cehoslovacia alături de URSS si tările Tratatului de la Varsovia).

Ce au in comun toate aceste date semnificative din istoria României? Ceea ce lipseste de peste douazeci de ani României si in mod particular, diplomatiei Românesti: demnitatea nationala, coloana vertebrala! In aceasta directie ne lumineaza academicianul Dan Berindei: “În politica din afară a unui stat există o lege de fier, care nu trebuie încălcată, cea a interesului naţional şi a neîncălcării demnităţii naţionale.” Reprezentantii sisau alesii nostri au uitat ca diplomatia se face stand drepti in fata oamenilor si a lui Dumnezeu. 

Ce au in comun toate aceste date semnificative din istoria României? Ceea ce lipseste de peste douazeci de ani României si in mod particular, diplomatiei Românesti: demnitatea nationala, coloana vertebrala! In aceasta directie ne lumineaza academicianul Dan Berindei: “În politica din afară a unui stat există o lege de fier, care nu trebuie încălcată, cea a interesului naţional şi a neîncălcării demnităţii naţionale.” Reprezentantii sisau alesii nostri au uitat ca diplomatia se face stand drepti in fata oamenilor si a lui Dumnezeu.

Exista impresia gresita ca România moderna s-a nascut si s-a consolidat ca stat cu sprijinul si cu aprobarea diverselor Mari Puteri ce au existat de-a lungul ultimelor secole, insa aceasta impresia este partial corecta. Este adevarat ca in urma unor importante evenimente internationale s-au creat situatii cel putin favorabile pentru ca tara noastra sa isi exprime vointa, insa elemntul decisiv in realizarea dezideratelor nationale a fost mereu ferma hotarare a conducatorilor nostri de a nu lasa soarta tarii si poporului in mainile altora, care chiar daca nu ar fi fost rau intentionati (insa de cele mai multe ori au fost) ar fi fost cel putin tentati sa obtina  avantaje in detrimentul tarii noastre. Cu alte cuvinte, in momentele cruciale ale existentei României ca stat, Marile Puteri au fost puse de cele mai multe ori in fata “faptului implinit”. Asa a actionat Cuza in 1859, la fel au actionat liderii conservatori si cei liberali impreuna cu Carol I de Hohenzollern la 1866, asa a actionat regele Ferdinand impreuna cu clasa politica conducatoare la 1918 si la fel a actionat Ceausescu in 1968, refuzand sa trimita trupe in Cehoslovacia.

Dupa ce prin Tratatul de la Paris (30 martie 1856) se stabilrea un regim de garanţie colectivă a Marilor Puteri asupra Principatelor Române, fiind menţinută însă şi suzeranitatea otomană, prin Convenţia de la Paris (19 august 1858) se accepta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, cu doi domnitori autohtoni, două guverne şi Adunări diferite. Convenţia a reprezentat o profundă dezamăgire pentru români, care nu vor abandona ideea unionista, dând dovadă de o deosebită maturitate politică şi punând Puterile garante în faţa unui fapt împlinit. La 5 şi 24 ianuarie 1859 s-a înfăptuit de facto Unirea prin alegerea aceluiaşi Domnitor, Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi, apoi, în Muntenia. Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a fost socotită de Puterile garante drept o încălcare gravă a Convenţiei din august 1858. De fapt, românii au încălcat acest act internaţional doar în spiritul, nu şi în litera sa, profitând de lacunele existente, nicăieri în Convenţie nu exista o interdicţie clară referitoarea la posibilitatea alegerii aceluiaşi Domnitor în ambele Principate.

Reacţia Puterilor garante, a diplomaţiei europene, a variat în funcţie de propriile interese în sud­-estul Europei. Singurile Puteri europene contrare Unirii si dublei alegeri a lui Cuza au fost Turcia şi Austria. Imperiul Otoman conştientiza faptul că Unirea celor două provincii româneşti – Moldova şi Muntenia – ar aduce cu sine, mai devreme sau mai târziu, independenţa acestora. Se crea astfel un precedent periculos pentru popoarele creştine aflate încă sub dominaţie otomană. Nu mai puţin alarmată era Austria în ceea ce priveşte eventualitatea constituirii în viitor a unui stat român independent, care să cuprindă şi teritoriile româneşti aflate sub dominaţie habsburgică: Transilvania, Banatul şi Bucovina.

Alegerea Prinţului Carol de Hohenzollern la tronul Principatelor Unite şi, mai ales, promulgarea Constitutiei la 1 iulie 1866, au fost de natură a stârni reacţii contradictorii la nivelul cercurilor diplomatice europene. A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri. Cel mai important obiectiv al autorităţilor de la Bucureşti va fi acela de a dobândi recunoaşterea noii domnii si implicit a Constitutiei de către Curtea suzerană (Turcia) şi Puterile garante. Tratativele nu aveau să fie deloc uşoare, dacă avem în vedere avertismentele repetate ale diplomaţiei otomane cu intervenţia armată, poziţie susţinută de Austria şi Rusia. Consiliul de Miniştri prezidat de Carol I decide acordarea unui credit de 8 milioane de lei pentru pregătirea de război a armatei, fiind concentrate în acest sens batalioanele de grăniceri şi dorobanţi. În acelaşi timp, într-un Consiliu de război, se discută măsurile militare necesare pentru apărarea Bucureştilor. Insa spre fericire pentru noi, România si Carol I au reusit sa obtina recunoaştere internationala pe cale diplomatica, asta insa datorita determinarii conducatorilor nostri de a nu ceda la presiunile internationale.

La sfarsitul primei mari conflagratii, reprezentantii tarii noastre au mers la Paris pentru a prezenta spre confirmare si recunoastere internationala, in fata Marilor Puteri a Marii Uniri ce s-a realizat prin actele din 27 martie (Basarabia), 15 noiembrie (Bucovina) si 1 decembrie 1918 (Transilvania). Delegatia Româna a fost primita nefavorabil la Paris unde i s-au adus nedreptati si jigniri.

La conferita de Pace, in general, Marile Puteri au sprijinit revendicarile nationale ale României, dar au conditionat recunoasterea Unirii, de satisfacerea unor probleme economice, indeosebi a petrolului, si recunoasterea clauzelor minoritatilor in Tratatul cu Austria. Delegatia Româna condusa in prima faza de primul ministru I. I. C. Bratianu, a adoptat o pozitie de intransigenta fata de atitudinea Marilor Puteri, care prin modul cum intelegeau sa rezolve diversele probleme politico-teritoriale, economice, financiare – afectau suveranitatea si independenta tarilor mici. Fara politica de rezistenta adoptata de primul-ministru român revendicarile noastre nationale ar fi avut de suferit.

In noaptea de 20/21 august, trupe sovietice si ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia, R.D.G, Polonia, Ungaria si Bulgaria au invadat Cehoslovacia. România nu numai ca nu a participat la aceasta actiune, dar a condamnat în termeni energici invazia. In ziua de 21 august în fata sediului C.C. al P.C.R., s-a desfasurat o mare adunare populara – singura din “epoca Ceausescu” ce si-a meritat acest calificativ. In cuvântarea rostita cu acest prilej, N. Ceausescu a condamnat în termeni extrem de energici interventia în Cehoslovacia si a declarat ca România era gata sa-si apere cu orice pret independenta si suveranitatea nationala. Conducerea româna a hotarât sa organizeze apararea cu arma în mâna a integritatii teritoriale si a suveranitatii statului român. Zeci de mii de tineri au raspuns cu promptitudine la ordinele de mobilizare, iar cei vârstnici s-au înscris în garzile patriotice. URSS-ul a luat in calcul o noua invazie a României, drept dovada ca tancurile rusesti s-au retras de la granita României cu RSS Moldoveneasca abia dupa 4 septembrie.

Atitudinea demna si curajoasa a României a generat un val urias de simpatie pentru poporul român si i-a adus lui Ceausescu momentul de prestigiu maxim pe arena internationala, ca si în tara.

Nicolae Iorga afirma cu indreptatita mandrie: “România are o politica pe care o hotaraste ea si numai ea”. Episoadele mai sus amintite confirma afirmatia marelui nostru istoric Nicolae Iorga, iar pe langa acestea am mai putea adauga multe altele. Din pacate, in ultimile doua decenii, România si-a pierdut glasul la nivel international, iar pentru aceasta trebuie sa multumim guvernantilor post-decembristi care au demonstrat ca România poate si sa nu vrea nimic atunci cand este condusa de o clasa politica corupta, laşă şi anti-nationala. ”Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi” ne indemna Ion Bratianu, insa alesii nostri dovedesc ca au inteles sa aplice acest sfat in mod invers.

La final dam din nou cuvantul academicianului Dan Berindei: “România trebuie să-şi recâştige un loc care i se cuvine în concertul statelor. Ea nu trebuie să fie doar o rudă săracă, tolerată şi necontenit admonestată, pe drept şi pe nedrept, fără ca, la rândul ei, să n-aibă un cuvânt de spus. Demnitatea unui stat se revarsă asupra cetăţenilor săi, le conferă umilinţă sau mândrie, le dă tăria de a merge înainte. Să nu uităm regula de fier a demnităţii naţionale!”.

“Cine are urechi de auzit să audă”!

autor: Remus Tanasă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s