Memoriile consulului francez Charles Frederic Reihnard despre Principatele Române

Articol publicat şi de revista Historia

Consulul francez Reihnard, este o figură importantă pentru istoria românilor, nu doar pentru că venea cu noul titlu de „rezident“, care dădea o semnificaţie deosebită misiunii sale în contextul evenimentelor acelor ani, ci mai ales pentru că de la el au rămas câteva texte mai ample cu relatări despre români. Pe lângă corespondenţa sa cu alte personaje politice franceze, exista şi un raport întocmit la ordinul împăratului Napoleon, datat din 30 noiembrie 1807. Despre faptul că raportul era solicitat de împărat aflăm din scrisoarea lui Talleyrand către Reihnard, din 9 noimbrie 1807, prin care îi cerea întocmirea acestuia în numele lui Napoleon.

Charles Frederic Reihnard, era de naţionalitate germană, fiind născut la 2 octombrie 1761 la Schorndorf (Wutemberg). Trecând în Franţa în 1787, el se va lansa în politică. Îmbrăţişează principiile revoluţionare, intră în „Societatea prietenilor Constituţiei“, se apropie de viitorii deputaţi ai Girondei: Vergniaud, Ducos, Gaudet. În noiembrie 1793 a fost numit prim secretar de ambasadă la Napoli, iar în ianuarie 1794 a fost numit şef de departament în Ministerul Afacerilor Străine, apoi ministru plenipotenţiar pe lângă oraşele hanseatice (septembrie 1795-octombrieb1797). Sub Napoleon va fi acreditat pe lângă oraşele hanseatice şi Saxonia inferioară, cu reşedinţa la Hamburg (1802-1805). La 18 martie 1806, va fi numit prin decret imperial, rezident şi comisar general pentru relaţiile comerciale în Principatele Române, dar după cum se ştie titlul de rezident nu va fi acceptat de Poartă. 

Însemnările lui Reihnard referitoare la români privesc multiple aspecte ale societăţii româneşti la începutul secolului al XIX-lea; el se referă la originea latină a românilor, la aspecte de ordin cultural şi mentalităţi. Astfel aflăm că unele obiecte de lux precum pălăriile roşii de Orleans şi şampania au avut succes în Principate, dar pe termen lung importul francez nu a putut rezista în faţa celui austriac căci aceasta din urmă are legatură directă cu Principatele pe Dunăre. Reihnard afirmă că la Iaşi se citea „Le journal des modes“, şi că gustul  boierilor de aici nu se deosebea cu mult faţa de moda de la Viena sau de la Paris. Dar accentul preocupărilor sale cade asupra situaţiei economice şi politice a Principatelor.

Raportul său pentru Napoleon, răspunde dorinţei împăratului de a se informa asupra Principatelor în vederea  luării unei decizii asupra soartei lor, în raport cu scopurile politice ale Rusiei şi altor Puteri.

El constată lipsa industriei şi eşecul iniţiativelor în această parte a economiei, caracterul rudimentar al agriculturii şi, în legatură cu aceasta, traiul simplu şi viaţa deosebit de grea a ţăranilor. Referindu-se la bogaţiile în animale şi produse animaliere, care ofereau produse de export în primul rând pentru Turcia, consulul francez nu constată vreo  legatură de comerţ directă între Principate şi Franţa, el propunând stabilirea unor case de comerţ franceze în aceste ţări în vederea asigurării unei baze a viitoarelor legături comerciale. Tot în legătură cu stabilirea comeţului dintre Franţa şi Principate, Reihnard consideră că acesta în nici într-un caz nu trebuie efectuat pe uscat, căci sunt prea multe piedici. Comerţul maritim va fi modul prin care Franţa poate pătrunde economic în acestă regiune.

Din aceleaşi însemnări ale consulului francez aflăm că de legăturile comerciale dintre Turcia şi Principate se ocupau negustorii greci, de comerţul dintre spaţiul german şi cel românesc se ocupau negustorii evrei, iar armenii se ocupau în special de schimburile de monedă şi de exportul cu boi şi cai.

Reihnard ne lasă şi informaţii privitoare la numărul locuitorilor din Principate. Astfel după acesta, populaţia Moldovei era cuprinsă între 500000 şi 600000 de suflete, pe când numărul locuitorilor Ţării Româneşti era cuprins între 750000 şi 800000 de suflete. Apoi mai aflăm că Iaşul avea 40000 de locuitori, iar Bucureştiul avea 80000 de locuitori.

Datorită faptului că posedau multe bogăţii naturale, Reihnard era convins că situaţia Principatelor s-ar putea schimba în bine într-un timp relativ scurt, cu condiţia schimbării sistemului de administraţie. El face o paralelă între Principate şi Statele Unite ale Americii, precizând printre altele că se aseamană cu acestea prin bogaţia subterană a pământurilor, prin lipsa de manufacturi, prin lipsa de oameni, şi ceva curios, prin faptul că şi în Principate există un fel de sclavi, referindu-se la ţigani. Precizând despre fenomenul emigrărilor, la lipsa braţelor de lucru pentru valorificarea resurselor imense care zăceau ascunse, el arata că înainte de toate trebuie luate măsuri pentru creşterea populaţiei, prin creşterea naturală a celei existente.

Referindu-se la privilegiile boierimii, Reihnard punea pe seama administraţiei  necesitatea urgentă a unei reforme fiscale, prin impunerea unei plăţi mai mari din partea boierilor, şi diminuarea în acest fel până la jumatate a dărilor ţăranilor, care erau săraci şi trăiau în mizerie. Apoi precizează că pentru triplarea veniturilor ţărilor în următorii 30 de ani, va trebui ca timp de 10 ani, cei care conduc ţara să nu măreasca taxele actuale.

Privitor la situaţia politică a ţărilor române, diplomatul considera că Moldova, Basarabia şi Valahia nu pot fi separate, fiind un adept al reconstrucţiei politice a spaţiului românesc. Despre trecutul lor afirmă că acestea de multe secole au fost arenă de luptă, şi motiv de război pentru Puterile vecine, şi că degradarea lor se datorează în mare parte ambiţiilor expansioniste ale imperiilor vecine. Este de părere că supunerea în continuare faţă de Poartă nu poate fi posibilă, căci rămânând sub dominaţia acesteia, Ţările Române vor fi întotdeauna în ultimul eşalon al decăderii. Administraţia celor două ţări era considerată ineficientă, dar nici înlocuirea fanarioţilor cu domni pământeni nu era o soluţie, căci diferiţii boieri români s-ar lupta între ei pentru putere, aprecia Reihnard.

Pentru viitorul Principatelor, Reihnard propune înfiinţarea unei Confederaţii a Dunării, formată alături de Bosnia, Serbia şi Bulgaria, Confederaţie ce urma a fi pusă sub protecţia Marilor Puteri. Prin această propunere se observă că diplomatul încearcă apropierea Principatelor de Franţa prin protecţia acordată de aceasta primelor ca mare putere.

Privitor la domnii Ţărilor Române, Reihnard este de părere că Ipsilanti, având cunoştinţă de acuzele de filorusism ce i se aduceau la Constantinopol, încerca să se asigure de sprijinul Franţei. Reihnard confirmă acest lucru prin scrisoarea ce o trimitea lui Talleyrand la 18 iuie 1806. Totodată consulul francez îi face şi o scurtă caracterizare lui Ipsilanti, în depeşa consulară din 1 august 1806 către Talleyrand. Afirmă că acesta era un om versat în politica europeană, care cunoaşte oamenii şi evenimentele importante ale vremii. Ipsilanti îşi urmărea însă interesul personal, şi se afla în opoziţie cu Franţa la acel moment căci aşa o impunea situaţia internaţională.

Despre corupţia care era la nivelul înalţilor funcţionari turci şi fanarioţi, şi mai ales la felul cum se păstrau domnii la putere în Principate, face referire următoarea întamplare notată de Reihnard. Ipsilanti ştiind că nu este privit cu ochi buni de către francezi, şi temându-se de a nu fi înlocuit la conducerea ţării, încearcă să îl cumpere pe Reihnard, oferindu-i cadouri acestuia şi soţiei sale. Lui Reihnard i s-a oferit o cutie de aur împodobită cu mici diamante roz, iar soţiei sale i s-au oferit câteva stofe scumpe.

Faţă de Ipsilanti, omologul său de la Iaşi, Alexandru Moruzi se bucura de simpatie din partea lui Reihnard. Reihnard afirmă că Parrant i-a comunicat faptul că familia Moruzi este de mult timp devotată intereselor Porţii Otomane, şi că prinţul Moruzi se bucura de încrederea personală a sultanului Selim al III-lea (1789-1807), cu care de altfel purta o corespondenţă personală. Această caracterizare pozitivă a domnului Moldovei, cât şi atitudinea favorabilă a lui Reihnard faţă de acesta, stârneşte indignarea ambasadorului francez la Constantinopol, Sebastiani, care îi cere lui Talleyrand să-l pună la punct pe consulul francez, prin scrisoarea din 10 octombrie 1806.

De asemenea, din una din depeşele sale consulare aflăm şi despre o posibilă încercare de revigorare a influenţei franceze în Moldova prin extinderea protecţiei consulare asupra catolicilor. Astfel el analizează situaţia catolicilor din Moldova, şi ce avantaje ar avea includerea acestora în rândul supuşilor francezi, în raportul trimis lui Talleyrand la 20 august 1806. Aflăm din acest raport că în Moldova erau cam 20.000 de catolici, dar din aceştia doar două familii aveau un oarecare renume, fără a fi familii de prim rang. Toţi ceilalţi erau ţărani săraci, şi caţiva preoţi misionari. După ce precizează avantajele şi dezavantajele extinderii protecţiei franceze asupra catolicilor, Reihnard concluzionează că dacă francezii nu le vor oferi protecţie, atunci catolicii se vor pune, mai devreme sau mai târziu, sub protecţie austriacă.

Totodată numele lui ca scriitor despre români, ca şi misiunea sa politică sunt legate de numele soţiei sale, Cristina Reihnard, autoare ea însăşi a binecunoscutelor însemnări de călătorie din anii 1806-1807, scrisori despre care aflăm în lucrarea lui Al. D. Sturdza ce se intitula „Cristina Reihnard. O pagină din viaţa românească. Supt Moruzi şi Ipsilanti. Scrisori“.

Referinte :

1)Maria Holban, Texte d’un raport inedit du Ministre Reihnard sur la Valachie et la Moldavie. Rapport remis par ordre de Sa Majeste a son Excellence Monseigneur le Ministre des Relations Exterieures. 30 Novembre 1807 în Revue historique du Sud Est Europeen, XII, 1935, nr. 7-9, p. 48.

2) Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Marian Stroia (editori), Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, vol. I, serie nouă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2004.

3) Eudoxiu de Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria românilor, vol. III, suplimentul 1, Bucureşti, 1889.

4) Eudoxiu de Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria românilor, vol. XVI,  Bucureşti, 1912.

autor: Remus Tanasă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s