Napoleon Bonaparte văzut ca Anticristul în Ţările Române

Articol publicat de revista Historia şi ziarul Adevărul.

La începutul secolului XIX, viaţa şi faptele lui Napoleon sunt privite în Principatele Române prin prisma unui ortodoxism profound. Datorită faptului că Revoluţia Franceză a luptat pentru religia raţiunii împotriva religiei lui Dumnezeu, oamenii culţi din Principate, care în general erau clerici, vedeau Revoluţia Franceză ca pe o Apocalipsă, iar pe Napoleon, Anticristul.

Printre cei care au scris în Principate despre evenimentele din Europa la începutul secolului XIX, evenimente dominate de figura lui Napoleon Bonaparte, se număra Nicolae Stoica de Haţeg în „Cronica Banatului“; Zilot Românul în „Înainte de Tudor Vladimirescu.1800-1821. Ultima cronică română din epoca Fanarioţilor“.

„Cronica Banatului“ este opera de căpetenie a lui Nicolea Stoica (de Haţeg), la care a lucrat aproape doi ani, în 1826 şi 1827, cu unele reveniri asupra ei până în anul 1829, pe măsură ce cronicarul îşi amintea evenimente omise sau intră în posesia unor noi izvoarea. Privitor la istoria universală, autorul aminteşte despre Revoluţia franceză şi despre războaiele lui Napoleon. Faţă de revoluţia din Franţa cronicarul se situează pe poziţii de totală condamnare. Atitudinea sa este explicabilă: revoluţionarii francezi erau duşmani ai Imperiului Habsburgic, iar Nicolae Stoica era din Banat, care aparţinea de Imperiul Austriac. Valoarea cronicii este mare datorită ştirilor cu caracter politic şi militar şi a informaţiilor amănunţite despre unităţile participante şi comandantii lor, despre luptele purtate. 

Evenimentele de istorie universala, dominate de figura lui Napoleon, sunt inspirate în cronică dintr-una din broşurile care circulau pe atunci în limbi străine, dar şi în limba română, care îi erau cunoscute lui Stoica, două figurând chiar în biblioteca sa. Câteva din aceste broşuri ar fi putut fi: „Napoleon Bonaparte ce au fost şi ce iaste. O întocmită arătare despre viaţa şi faptele sale“, apărută la Buda în 1815; „Viaţa împăratului Bunăparte“ apărută la Sibiu în 1810.

Referitor la Napoleon, cronica începe prin a prezenta marea acţiune socială ce avuse loc în Franţa şi anume Revoluţia franceză. Cum am precizat deja, revoluţia din Franţa a fost privită doar din perspective negative. Este precizat faptul că legile şi religia au fost încălcate, iar numele zilelor şi lunilor au fost schimbate. Se mai precizează că  această revoluţie a deranjat pe ceilalţi mari împărati ai Europei, aceştia pornind război împotriva Franţei[I]. Este prezentată cu lux de amănunte campania lui Napoleon din Egipt şi este facut cunoscut chiar numele unui general francez: Kleber[II]. Deasemenea este prezentată cu o remarcabilă precizie pentru acea perioadă, campania din Italia, care se finalizează cu pacea de la Campo-Formio. Este precizat chiar şi faptul că Franţa şi Austria au semnat pacea de la Luneville[III].

Următoarele campanii prezentate la fel de precis sunt cele din 1805-1807 când Napoleon învinge din nou coaliţia, şi totul se termină cu semnarea tratatului de pace cu ţarul rus Alexandru la Tilsit, în februarie 1807[IV]. Napoleon şi cu Alexandru se înţeleg şi fiecare ocupă teritoriile pe care le cucerisera până la semnarea păcii.

Următorul lucru remarcabil al acestei cronici este prezentarea conducerii armatei franceze în campania din Rusia, pe regimente şi batalioane. Aşadar mai aflăm numele unor mareşali francezi: conducătorul cavaleriei este Murat, Ney conduce corpul al III-lea de armată, Davoust conducea corpul I de armată, polonezul Poniatovschi conducea corpul V de armată, Oudinot conducea corpul II de armată, iar MacDonald corpul X de armată[V]. Campania din Rusia este prezentată cu multe amănunte privitoare la tacticile şi strategiile militare folosite.

Un alt contemporan român ce a scris despre ceea ce se întampla în Europa şi în Principate la începutul secolului al XIX-lea, este Zilot Românul. Memoriile sale au fost publicate pentru prima dată de B. P. Hasdeu în anul 1884.

Zilot Românul este un pseudonim[VI], căci în acei ani majoritatea cei ce scriau în Principate nu-şi notau operele, sau şi le notau sub un pseudonim, fapt explicat prin frica persecuţiilor din partea administraţiei fanariote.

Numele său adevrat era Ştefan Fănuţă, şi în urma cercetarilor s-a stabilit că el s-a născut la 27 decembrie 1787, undeva pe lângă Bucureşti[VII].

Opera lui Zilot Românul debutează cu a doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti (1796-1797), prezentând şi începutul revoltei lui Pazvantoglu împotriva puterii centrale otomane. În continuare este prezentată situaţia ţărilor în timpul domniei lui Alexandru Moruzi (28 februarie 1799- 8 octombie 1801); a treia domnie în Muntenia a lui Mihai Şuţu (8 octombrie 1801- 10 mai 1802); domnia lui Constantin Ipsilanti, al cărei debut este marcat de puternicul cutremur de pământ de la 14 octombrie 1802. Cronicarul acordă mult spaţiu războiului ruso-turc din anii 1806-1812, accectuând rolul jucat de Napoleon Bonaparte în acest eveniment, prezentând de asemenea situaţia nesigură a domnitorilor din cele doua Principate şi împrejurările încheierii păcii din 1812 dintre ruşi şi turci. Opera sa cuprinde evenimetele dintre anii 1796-1823.

În text se precizează faptul că la începutul secolului al XIX-lea, în Europa domnea neliniştea, aceasta fiind provocată de împăratul francezilor, Napoleon. Zilot Românul  afirma că acesta, „din om prost din insula Corsica“, prin intermediul Revoluţiei franceze ajunge împăratul Franţei, alungând pe regele ce domnise până atunci. Apoi se vorbeşte despre prestigiul lui Napoleon spunându-se că are mult victorii pe câmpul de luptă, în special asupra germanilor, acest fapt înfricoşând pe restul europenilor, singurii capabili de a se opune francezilor fiind ruşii[VIII].

Autorul consideră că  Napoleon dorea o alianţă cu Turcia împotriva Rusiei, dar nu din sinceritate ci din interes, turcii hotărând să fie în relaţii bune şi cu ruşii, căci aceştia erau mult mai aproape decât francezii de graniţele otomane[IX].

Sunt prezentate pe scurt şi împrejurările păcii de la Bucuresti din 1812. Astfel, datorită faptului că Napoleon porneşte război împotriva ruşilor, aceştia sunt nevoiţi să se retragă din Principate, pentru a face faţă mai bine armatei franceze, încheind pacea cu turcii, dar luând de la aceştia Basarabia[X].

Despre valoarea scrierii lui Zilot Românul ca document al istoriei ţării, vorbeşte interesul manifestat de istorici pentru informaţiile pe care le conţine şi pe care le-au folosit în operele lor, dedicate sfârşitului epocii fanariote în Principate. Stau mărturie lucrările lui B. P. Haşdeu, Gr. Tocilescu, V. A. Urechia, Ionescu-Gion, A. D. Xenopol, Andrei Oţetea, Mircea T. Radu, etc.

NOTE 


[I]Nicolae Stoica (de Haţeg), Cronica Banatului, Editura Facla, Timişoara, 1981, p. 298.

[II]Ibidem, p. 299.

[III]Ibidem, p. 300.

[IV]Ibidem, p. 302.

[V]Ibidem, p. 307.

[VI]Marcel Dumitru Ciuca (editor), Zilot Românul. Opere complete, Editura Minerva, Bucureşti, 1996, p. XVIII.

[VII]Ibidem, p. XXI.

[VIII]Zilot Românul, Înainte de Tudor Vladimirescu 1800-1821. Ultima cronică română din epoca fanariotă, Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1884, p. 82-85.

[IX]Ibidem, p. 88.

[X]Ibidem, p. 90.

autor: Remus Tanasă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s