Claude Emile Gaudin, primul consul francez la București

Articol publicat de ziarul Naţiunea.

Crearea consulatelor străine, pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti, a marcat o perioadă care a deschis o nouă etapă în stabilirea locului Principatelor Române în chestiunea orientală. Interesul manifestat de cabinetele europene faţă de Principate s-a datorat, în bună măsură, începând cu deceniul al noulea al secolului al XVIII-lea, tocmai rostului şi activiţătii consulilor şi agenţilor lor în această regiune(I). Prin prezenţa şi activitatea lor, opinia publică europeană şi-a sporit cunostinţele despre Principate, şi s-au creat noi condiţii pentru apropierea politică şi culturală a românilor de Europa Centrală şi  Apuseană.

Rapoartele consulilor francezi sunt relevante pentru istoria română în primul rând pentru că acestea conţin informaţii despre societatea noastră. În cele mai multe dintre ele, reprezentanţii diplomaţiei franeeze se referă nu numai la problemele politice de interes curent pentru diplomaţia franceză, ci la multe alte aspecte care ţin de conturarea treptată a opiniei lor generale asupra ţarilor române şi a năzuinţelor româneşti. Ele se referă, de exemplu, nu numai la acţiunile agenţilor diplomatiei ai altor puteri, acreditaţi în capitalele Principatelor, ci şi la atitudinea politică a diferitelor grupări boiereşti din Principate, sau la alte probleme de interes politic şi economie, ci şi la problemele de interes mai general, ca de pildă, originea, trecutul istoric al poporului român, limba, moravurile, ideile politice din Principate.

Primul consul al Franţei a fost Elaude Emile Gaudin, secretarul ambasadei franceze de la Constantinopol; la 5 septembrie 1795, Gaudin ajunge la Bucureşti. El nu a avut titlul de consul general niciodată, purtând titlul de „agent confidenţial pe lângă Prinţul Munteniei“, dar s-a comportat ca un veritabil consul, având un secretar şi subalterni. Gaudin avea destulă experienţă în diplomaţie(II), fiind un bun cunoscător al Orientului, căci a trăit câţiva ani în Imperiul Otoman, cunoscând caracterul şi obiceiurile demnitarilor turci şi fanarioţi. Prezenţa sa la Bucureşti a neliniştit pe consulii celorlalte Puteri, căci el urma să transmită guvernului său informaţii privitoare la această parte a Europei, şi mai ales informaţii privitoare la situaţia din Polonia şi din Ungaria.

În timpul petrecut la Bucureşti, principala preocupare a lui Gaudin a fost să dezvolte relaţiile comerciale franco-române şi să obţină maximum de avantaje pentru comercianţii francezi. Prin rapoartele sale acesta se străduieşte să atragă atenţia Directoratului, asupra importanţei economice a Principatelor pentru Franţa(III). Dintr-un lung raport datat la 10 noiembrie 1795 şi trimis lui Verniac, ambasadorului francez de atunci la Constantinopol, Gaudin demonstra cu argumente serioase importanţa extinderii comerţului francez în această regiune. Acesta susţinea că Franţa, aliata Porţii, trebuie să se foloseaseă de toate avantajele acestei alianţe, pentru a obţine cât mai multe privilegii comerciale. Dupa cum se prezenta lui Alexandru Moruzi, domnul Ţării Româneşti, Gaudin era un diplomat care credea în ideile Revoluţiei(IV). Fiind încrezator în aceste principii, consulul francez afirma că geniul libertăţii va deschide comerţul francez în Marea Neagră, care până atunci fusese neglijat de Monarhie(V). Pentru Gaudin sosise momentul ca navele cu tricolorul francez să pluteaseă pe Marea Neagră, Ţara Româneaseă şi Moldova devenind un punct principal al comerţului francez(VI).

Din afirmaţiile lui Gaudin reiese importanţa pe care Franţa o acorda potenţialului economic al Principatelor, importanţă acordată nu doar pentru produsele româneşti, cât şi pentru că prin intermediul Principatelor se va dezvolta şi comerţul francez cu alte ţari.

În timpul dezvoltării comerţului francez în această regiune, Gaudin considera necesară obţinerea de privilegii pentru compania franceză de comerţ “Pellet et Hortolan”, nu doar pentru extinderea activităţii acesteia , ci şi pentru atragerea unui număr mai mare de antreprenori francezi în această regiune.

Compania comercială Pellet et Hortolan din Adrianopol, a fost prima de acest gen înfiinţată de francezi în Principate, având mari dificultăţi de dezvoltare datorită taxelor vamale suplimentare. Francezii plăteau o taxă suplimentară pentru mărfurile ce nu erau aduse direct din Franţa, pentru mărfurile aduse de pe teritoriul Imperiului Otoman(VII). Pentru a pune capăt dificultaţilor companiei de comerţ franceze, Gaudin a acţionat pe două planuri: a acţionat pe lângă prinţul Ţării Româneşti, şi a cerut ambasadorului francez la Constantinopol să intervină pe lângă dragomanul Porţii Gheorghe Moruzi, care era fratele prinţului, pentru a tranşa într-un mod favorabil francezilor această iniţiativă comercială(VIII).

În memoriul din 25 februarie 1796, adresat prinţului Moruzi, Gaudin cerea ca francezii ce făceau comerţ cu Ţara Româneaseă, să aibă aceleaşi drepturi vamale ca şi ruşii sau austriecii(IX), drepturi vamale ce erau prevăzute în tarifele speciale stabilite pentru acestea. Dacă una din mărfurile franceze nu era prevăzuta în tarifele stabilite pentru Rusia şi Austria, atunci pentru acea marfă se plătea acelaşi tarif care se plătea la Constantinopol de Franţa(X). Iar în cazul în care vreun articol de comerţ nu se afla nici pe lista tarifară stabilită pentru Rusia şi Austria, nici pe lista stabilită pentru francezi la Constantinopol, atunci Gaudin propunea ca tariful să fie plătit în funcţie de categoria în care se încadra produsul respectiv: mărfuri comune sau mărfuri extraodinare(XI).

În urma intervenţiei lui Verniac pe lângă dragomanul Porţii, fratele prinţului, acesta din urmă este de acord să se stabilească o listă de mărfuri şi tarifele aferente pentru acestea, listă asemănătoare celor alcătuite pentru comereianţii ruşi sau austieci. Astfel pentru fiecare marfă era stabilită o anumită taxă vamală. În cazul în care vreun produs nu era cuprins în această listă, pentru acesta se va plati ca şi până atunei, o taxă de 3%(XII). Prinţul a fost de acord ca această listă să intre în vigoare provizoriu, până la o decizie definitivă.

Gaudin ar fi reuşit probabil să obţină mai multe avantaje şi concesii pentru comerţul francez dacă durata sejurului său la Bucureşti ar fi fost mai lungă. La 7 februarie 1796 este destituit, atât datorită uneltirilor austriecilor cât şi datorită uneltirilor duşmanilor săi de la Paris, care l-au acuzat de a fi emigrant regalist. A părăsit Bucureştiul la sfarşitul lunii iunie, începutul lunii iulie, acest fapt neştiindu-se cu exactitate(XIII). Totuşi el a fost primul care a reuşit să obţină adoptarea unui tarif vamal ce acorda francezilor aceleaşi drepturi ca şi ruşilor sau austriecilor(XIV).

Opiniile sale privind originea latină şi unitatea locuitorilor din Ţara Româneaseă şi Moldova, trecutul de luptă al românilor şi raporturile juridice cu Poarta, condamnarea făcută de el regimului fanariot şi dominaţiei otomane, totodată boierilor şi dregătorilor, necesitatea valorificării bogaţiiilor naturale ale ţării, toate acestea vor fi sintetizate de el într-o lucrare publicată în 1822, şi intitulată „Du soulevement des nations chretiennes dans la Turquie europeenne“(XV).

Note :

(I) Veniamin Ciobanu, Înfiinţarea consulatelor străine în Principatele Dunărene, în Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu, Constantin Bălan (coordonatori), Istoria românilor. Vol. VI, Românii între Europa clasică şi Europa luminilor (1711-1821), Bucureşti, Editura Enciclopedieă, 2002, p. 653.

(II) Ariadna Camariano-Cioran, L’activite d’Emile Claude Gaudin, premier consul de France a Bucarest, în Revue roumaine d’histoire, nr. 2, 1970, p. 253.

(III) Eudoxiu de Hurmuzaehi, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II, suplimentul 1, Bucureşti, 1885, p. 230.

(IV) IdemDocumente privitoare la istoria românilor, vol. III, suplimentul 1, Bucureşti, 1889, p. 416.

(V) Ibidem, p. 400-401.

(VI) Ibidem, p. 400-401.

(VII) Aridana Camariano-Cioran, op. eit., p. 255.

(VIII) Ibidem, p. 255.

(IX) Eudoxiu de Hurmuzaehi, Documente privitoare la istoria românilor, vol. III, suplimentul 1, Bucureşti, 1889, 419

(X) Ibidem, p. 420.

(XI) Ibidem, p. 421.

(XII) IdemDocumente privitoare la istoria românilor, vol. XVI,  Bucureşti, 1912, p. 647-649.

(XIII) Ibidem, p. 259.

(XIV) Ariadna Camariano-Cioran, op. eit., p. 258.

(XV) Nieolae Isar, Mărturii şi preocupări franceze privitoare la români (secolele XVIII- XIX), Bucureşti, Editura Universitaţii din Bucureşti, 2005, p. 23.

autor: Remus Tanasă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s