Soluția pentru răutatea zilei de azi

[…] Vreau a căuta să aduc în volbura răutății zilei de azi, o nazuință de luminare.

Desigur, n-am mai avut de mult în viața românească un val de răutate mai mare decât cel de azi. Mii de mii sunt formele în care își împletește țesătura, răutatea omenească. Brutală sau ipocrită, prin faptă sau prin vorbă, prin ziar sau prin carte, prin tăcere sau prin sudalmă (înjurătură), prin crimă, răutatea domnește azi, ca suverană de toți ascultată, în cetatea noastră românească.

De aici, firește, se toarce o suferință morală, care este, nu exagerăm, ajunsă la maxim. Nu cred că-și are asemănare cu nici o alta, din vreo epocă din dezvoltarea noastră spirituală ca neam. O simțim, de altfel, fiecare, pe seama sufletului nostru.

Și cum reacționăm noi la acest viscol spiritual? Cu ce facem față primejdiei înghețului sufletesc? Trebuie să ne lăsăm înșelați și purtați spre zări de mizerie, de răutatea necontenit cotropitoare și în creștere? Nu putem găsi nicăieri reazim și răspuns? Nu trebuie să rupem cu supunerea oarbă la poruncile răutății? Oare, bunătatea și iertarea nu pot fi aduse în cetate? Am uitat că suntem ființe capabile de a ierta? Renunțăm la umanitatea din noi?…

Iată cum se ridică în preajma zilei, întrebările cele mari. Ne înșelăm dacă credem că întrebările mari sunt cele cu privire la cursul leului sau la problema stabilizării lui. Toate acestea sunt în subordinea tuturor celor morale, întrebările asupra leacurilor sufletești sunt cele mai mari ale clipei. Și dacă nu le dăm răspunsul, cu căldura așteptată de ele, lipsim de la una din importantele noastre îndatoriri individuale și obștești.

[…]

Să nu se pară greu, căci iertarea, facultatea de a ierta, care nu-i decât una din fețele iubirii, are un apanaj miraculos. E grea cea dintâi iertare, celelalte vin ca un corolar al ei, deoarece, contrariu altor puteri spirituale, iertarea crește cu cât o cheltuiești mai din plin. Nu e un paradox. Acest adevăr l-au trăit îmbelșugat, acei care au știut să ierte.

Răutății vremii de azi – îi pot sta cu izbândă în față, uitarea și iertarea – cu cât răutatea se îndârjește, cu atât iertarea trebuie să mângâie sufletele mai larg… În cele din urmă tot ea va fi învingătoare.

*Al. Lascarov-Moldovanu, „Cruce și Națiune”, De șaptezeci de ori câte șapte, pp. 61-61.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s