Totalitarismul orizontalei

Omul (postmodernităţii instituţionalizate) nu cunoaşte decît o singură dimensiune: orizontala. Îşi desfăşoară existenţa pe „mii de platouri” (Deleuze), în lumina pozitivităţii – lumină totală şi imediată, fără umbre şi dorinţe. A pierit tot ceea ce vieţuia la adăpostul misterului. Au fost înlăturate obstacolele pe care odinioară le ridicau alteritatea, negativitatea, contradicţia. Cadavrul verticalităţii a fost incinerat; vînturi uscate, bătînd dinspre deşertul relativismului, i-au spulberat cenuşa. Buldozerul juxtapunerilor arbitrare a nivelat profunzimea. Amplitudinea, nuanţa, semnificaţiile, vibrînd în carnea cuvintelor – au dispărut ca pîraiele înghiţite de secetă. Convingerile ferme, pasiunile, elanurile s-au aplatizat; rămîn doar gusturile şi opiniile. Planeta se încălzeşte; odată cu topirea gheţarilor se topesc şi ultimele dorinţe de a dialoga cu infinitul…

[…]

Platoul impune omului mondializat un mod aplatizat de a fi şi a gîndi. În societatea mondializată, dominată de forţeletehnoglobalismului, aplatizarea „şlefuieşte” valorile, stilurile deviaţă, modelele de urmat. Aplatizarea se constituie cainfrastructură psihică a fiecărui individ şi esenţă a domeniuluisocio-economic.

Aplatizarea generală marchează trecerea la o nouă etapă istorică. Trăim un moment crucial din evoluţia umanităţii: persoana – individul în carne şi oase, lipsit de asemănare şi irepetabil – este înlocuit de o abstracţiune, omul mondializat.

 […]

Să nu ne lăsăm amăgiţi! „Diversitatea” orizontalităţii este o diversiune. Universul platoului este asimilaţionist şi integrist. Orizontala se postulează pe sine în chip de unică realitate. Postmodernitatea instituţionalizată nu acceptă decît contingenţele decorative, negativitatea „consensuală”, „politic corectă”. Distanţa dintre elemente este suprimată, odată cu ea relaţiile bazate pe dragoste. (Dragostea ocroteşte distanţa, blochează pornirile fuzionale, promovează unirea fără contopire; doar cel ce iubeşte cu adevărat doreşte ca persoana iubită, Celălalt, să-şi păstreze alteritatea, să rămînă ceea ce este: fiinţă a cărei singularitate este absolută.) După ce limbajul comun (al dragostei) a fost distrus, totalitarismul platoului recompune în mod artificial unitatea distrusă,aglutinînd fragmentele pe baze legalist-egalitare.

(Ovidiu Hurduzeu-Sclavii fericiți, pp. 36-39.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s