Petre Țuțea despre studențimea interbelică

-Domnule Petre Ţuţea, poate ne spuneţi ceva despre studenţi. Cum era studenţia în anii ’20-’30 în România?

Studenţii practicau un naţionalism binefăcător. Mai ales la Universitatea din Cluj, unde am studiat eu, studenţii erau de un naţionalism extraordinar. E drept că şi minoritatea maghiară era în perioada respectivă extraordinar de agresivă. Acţiunile studenţeşti erau neîndrumate, deoarece profesorii aveau o atitudine neutră, chiar indiferentă. Dânşii, mă refer la profesori, îşi dădeau seama că maghiarii se agită ca mormolocii. Că acea competiţie pentru Ardeal între români şi maghiari este iluzorie. Un scriitor maghiar a şi spus-o: ” Transilvania, această provincie, nu poate fi amantă decât armăsarului român”. Că nu-i de nasul lor. Ungurul a şi fost atacat în presa maghiară, ca un trădător, şi-mi amintesc că a replicat: „Nu sunt trădător deloc. Nu vedeţi voi cum stâpânesc Ardealul românii”? De altfel, spusese cineva, că România fără Ardeal este o absurditate geografică.

-Cam care era modul de viată al studenţilor pe atunci?

Cum să fie? Uite, erau unii bursieri, am fost şi eu bursier, stăteam la căminul Avram lancu. Cei care erau băieţi de bogătaşi n-aveau nevoie de cămin, aveau gazdă, mâncau la restaurant, am avut mulţi colegi care erau băieţi de oameni foarte bogaţi, în timpul liber, studenţii făceau cam tot ce voiau. Erau şi asociaţii studenţeşti: cea mai tare mişcare studenţească – dată fiind situaţia Transilvaniei – era mişcarea studenţilor naţionalişti. Erau destul de fioroşi, dacă vreţi. Apăruse, poate aţi auzit şi dumneavoastră, ideea de „numerus clausus”, care să limiteze accesul numeric al studenţilor de alte naţionalităţi la universităţile româneşti. Unii erau mai categorici şi cereau „numerus nullus” – asta se referea mai mult la evrei. Studenţii clujeni erau consideraţi fala şi onoarea oraşului. Cât era vacantă, Clujul părea mort; semăna cu un târg după ce toate vânzările s-au terminat şi cumpărătorii au plecat acasă. Când veneau studenţii, toamna, oraşul devenea vioi. Universitatea era factorul activ al Clujului.

– Studenţii făceau politică?

Făceau numai naţionalism sau, în orice caz, marea majoritate erau naţionalişti. Dacă mi-aduc bine aminte, era şi un grup de studenţi liberali, grupaţi în jurul unui ziar al timpului, nu mai ştiu cum se numea, foarte bine scris. Această grupă liberală era organizată, îndrumată de profesorul Ştefănescu Goangă. Cred că aţi auzit de el, profesor de psihologie. Primul profesor român de psihologie experimentală.

[…]

-În acea perioadă, devenise popular în studenţime, în studenţimea română, legionarismul…

Aşa este. A fost foarte popular.

– Asta ca rezultantă a tradiţiei naţionaliste a studenţilor?

Ca rezultantă a naţionalismului român modern. Indiferent de conştiinţa teoretică a ordinii sociale şi de stat, studentul tânăr, chiar neavând conştiinţa acestei ordini, e naţionalist din instinct. Din sufletul său de român. Aceasta este o trăsătură care face cinste studenţilor români. Nici una din marile universităţi – Iaşi, Cluj, Cernăuţi – nu a cunoscut stângismul decât sub forma unor cazuri izolate. Universităţile române au fost naţionaliste. Legionarismul – naţionalism absolut – era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la bază o eroare, naţionalismul integral, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor.

[…]

Domnule Ţuţea, din câte puteţi dumneavoastră aprecia, cam ce a avut studenţimea română de pierdut prin venire: comuniştilor la putere?

Totul. Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu. În Rusia, de pildă, e o secetă culturală teribilă, în pofida vârfurilor literare remarcabile. Spre cinstea studenţilor români, ei n-au aderat niciodată li comunism sau socialism. S-au menţinut naţionalişti.

-În perioada comunistă, mai ales în „obsedantul deceniu” studenţii au fost „clienţii” de bază ai temniţelor „noii ordini” Spuneaţi că aţi cunoscut şi dumneavoastră în închisoare studenţi care ajunseseră acolo pentru modul lor de a gândi. Ce impresie v-au lăsat aceşti studenţi?

Extraordinară! Nu se împăcau de fel cu cuşca pe care le oferea noul mod de organizare a societăţii. Mulţi au preferat şi moară decât să facă vreo concesie. Marea majoritate a studenţilor trecuţi prin închisorile comuniste – spun mare majoritate, deoarece nu există pădure fără uscături – au avut curajul, demnitatea, simţul moral la cote atât de înalte încât m-au impresionat nespus de mult.

(fragmente din interviul realizat de Titus Ceia pentru ziarul Timpul din Iași, nr. 15, 1991, sub titlul „Transilvania – amantă armăsarului român”; Petre Țuțea – Între Dumnezeu și Neamul meu, 1992, editura Arta Grafică).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s