Interviu cu Gheorghe Zamfir: „Pentru poporul ăsta am bocit, pentru el m-am rugat în toate catedralele lumii, lui i-am adresat mesaje, lui îi adresez zi de zi rugăciunile mele.”

– Ați cucerit întreaga lume cu naiul… cum ați ales acest instrument?

– Cred că naiul m-a ales pe mine. De mic am vrut să fac muzică, iar pe la 12 ani i-am spus tatălui meu că dacă nu mă dă la muzică, mă sinucid. Dar eram cu acordeonul pe vremea aia, nu cu naiul. Dar m-a descoperit profesorul Fănică Luca, care a salvat naiul românesc de la dispariție și apoi mi l-a dat mie. Cum am zis, eram cu altele în cap, dar Fănică Luca m-a remarcat, mi-a remarcat configurația gurii, m-a pus să-i suflu în palmă și mi-a zis că-s bun pentru nai. Până atunci însă a fost o întreagă aventură, am fugit vreo trei luni, el m-a căutat, a ajuns până la Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost un periplu uluitor; apoi m-am întors la nai… și am reușit să înțeleg instrumentul, să fac o muzică deosebită, să duc mai departe naiul, să nu se piardă. Inclusiv prin compozițiile pentru nai – nu e vina mea că alții nu s-au gândit înainte la acest instrument, sau că prea puțini au făcut-o. Fănică Luca mi-a zis că el a făcut puțin acolo unde eu voi face mult, mi-a făcut crucea pe frunte – ca un miruit de mentor și… ăsta mi-a fost destinul!

– Dacă nu ați fi făcut muzică, ce ați fi făcut?

– Tot muzică! Ce era să fac, dacă n-am știut altceva…? Asta a fost dorința mea cea mai vie.

– Mai aveți emoții pe scenă?

– Dintotdeauna am avut, nu m-am lecuit. Iau pastile pentru asta. Din 1978 și până azi am fost mereu ca un copil pe scenă: mi-au tremurat mâinile, gâtul, capul, picioarele, trupul. Și nu am reușit să mă calmez decât cu pastile. Cu tot succesul meu, în orice concert eu iau pastile. Pentru că fiecare sunet al meu e o trăire, o parte din mine și din poporul meu, pentru că toate compozițiile mele sunt dedicate lui Dumnezeu și poporului român.

– Ați vorbit zilele acestea despre perioada exilului – cum v-a influențat aceasta cariera?

– A fost cea mai fructuoasă perioadă pentru creație, cu toate că exilul m-a marcat enorm pe plan de sănătate, psihic… a fost un chin cu lacrimi multe, un surghiun foarte greu de suportat, cu suferințe care au continuat și după ce am revenit în țară după 1990, când foarte mulți politicieni s-au transformat în adevărați torționari. M-au chinuit și m-au schingiuit, m-au pedepsit în așa hal încât m-au marginalizat într-un chip atât de odios încât nu există calificativ.

– Dar ce v-ați așteptat să găsiți când ați revenit în țară?

– Am crezut că voi găsi români de-ai mei, în ale căror vene curge același sânge cu al meu, că vor înțelege exilul meu și-mi vor da posibilitatea să particip la dezvoltarea culturii românești. Am crezut că după ani întregi în lume, voi putea să mă exprim la mine-n țară… dar nu, mi s-au barat toate ușile, nu am avut nicio posibilitate de a face ceva.

– Ce ați vrut să faceți și nu ați reușit, odată cu revenirea?

– Am vrut doar să creez. Orchestra națională de folclor a fost marea mea dorință și putea deveni un brand cu care ne puteam mândri în toată lumea. Puteam să impun, așa cum m-am impus în anii gloriei mele, cu un taraf; puteam să o fac din nou, cu o orchestră mare – și astăzi, România ar fi avut o imagine colosală.

– V-au dezamăgit românii?

– Enorm! Cu toate că atunci când am revenit în 1997, după cel de-al doilea exil, m-au tratat foarte atent, sensibil… însă de atunci și până acum, lumea s-a schimbat enorm. Chiar dacă felul în care am fost tratat a influențat tineretul, care s-a orientat spre muzica americană, de prost gust, ceea ce ei numesc latrina muzicală, o muzică fabricată într-o uzină colosală de melodii și armonii distrugătoare, care ne decimează creierul și spiritul.

– Dar ce muzică ascultă Gheorghe Zamfir?

– Păi nu ascult decât preclasicii. Eu am alte păreri despre muzică și cu toate că pe două discuri am interpretat și cele mai frumoase arii din operă, nu am o părere foarte bună despre operă și nici despre muzica simfonică, care de la Beethoven încoace a devenit o muzică de conflict. Au apărut durerea, revolta, acțiunea, omul revoluționar, care se răzbună. Iar opera a fost un dezastru, pentru că a arătat omul pe scenă în toată hidoșenia lui. Opera clasică din secolul 20 a fost un dezastru – nu arată decât conflicte, asasinări, gelozie, boli, ură, egoism, răzbunare…

– Și atunci, mai pot fi salvați tinerii? Cum?

– Nu avem cum să-i salvăm, pentru că americanii au copleșit totul și nu se mai poate face nimic. Dacă nu există o revoluție în sunet, măcar pe plan național, e totul pierdut. Pentru că americanii domină totul, nu vor să cedeze bucata de ciolan planetar pe care o păzesc ca pe Sfintele moaște; au acaparat toate popoarele, au impregnat cu muzica lor toate culturile și de aici vine un dezastru planetar.

– Ați spus că v-au dezamăgit românii… Chiar și așa, vă mai iubiți țara?

– Îmi iubesc țara și poporul în mod visceral. Pentru poporul ăsta am bocit, pentru el m-am rugat în toate catedralele lumii, lui i-am adresat mesaje, lui îi adresez zi de zi rugăciunile mele. Poporului meu, țării mele pe care am iubit-o și am reprezentat-o! Iubesc tot ce-i românesc, cu tot ce ține de pădure, câmpie, de glie, de țăranul român, de toți oamenii care respiră în țara asta. Însă nu-mi place că ei se orientează către non-valori care nu au făcut decât să ne decimeze spiritul și credința pe care am avut-o în noi înșine… ne-am îndepărtat de Dumnezeu, ca popor.

– Vă simțiți vreodată singur?

– Nu, pentru că-l am pe Dumnezeu, am muzica și prietenii apropiați. Mi-am format o lume a mea – cu oameni dragi și mulți căței. Mă retrag în lumea mea, în speranța că voi mai putea compune ceea ce mi-am propus de multă vreme – lucruri pe care le am în cap dar pentru care-mi lipsește un singur lucru: liniștea. Fluidul, dorința, inspirația, toate există. Nu am însă liniștea și pacea pe care le aveam înainte de a reveni în țară.

– În încheiere, aș vrea să transmiteți un mesaj tinerilor și tuturor celor din Sfântu Gheorghe.

– Tinerilor le spun să părăsească cultura străină, muzica americană care distruge spiritul… Chiar și aceste manele, promovate prin țigani (eu nu le zic romi, nu există acest cuvânt), sunt fabricate de oculta care urmărește distrugerea spiritului. Țiganii sunt plătiți de ocultă pentru a distruge obiceiurile și tradițiile noastre… Oamenii trebuie să reziste însă, să nu cedeze presiunilor. Să se păstreze curați, să respingă prostul-gust, presiunile televizorului, tot ce e urât și murdar. Căci doar așa ne putem păstra tradițiile, ceea ce e curat și frumos în noi!

Fragmente din interviul realizat de Monica Vrânceanu pentru Covasnamedia.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s