Teodor Baconschi şi creştin-democraţia

Teodor Baconschi şi creştin-democraţia (democraţia creştină):

Ce ar însemna pentru România dacă, peste un timp, am putea consemna, la cel mai înalt nivel o reuşită a unui proiect creştin-democrat?

T.B.: Ar fi cel mai bun lucru care ni s-ar putea întâmpla, şi muncesc cu modestie dar nu fără încăpăţânare în acest scop. România este o ţară unde fracturile sociale sunt imense atât între oamenii foarte bogaţi şi firava noastră clasă medie, cât şi între aceasta din urmă şi grosul populaţiei, care încă nu s-a desprins din sărăcia cultivată cu grijă de stânga post-comunistă. Între un laissez-faire vinovat şi un asistenţialism cvasi-generalizat, lipseşte tocmai a treia cale, pe care eu cred că o încarnează democraţia creştină.

Liberalismul individualist, cu toată oscilaţia lui între stânga şi dreapta, nu este până la urmă decât o secularizare a viziunii personaliste şi a libertăţii ancorate în firea lucrurilor care au crescut în răstimpul a două milenii din trupul doctrinar al Bisericii. La rândul său, socialismul este o pervertire depersonalizantă a spiritului creştin al comunităţii. Bazate amândouă pe contractualism şi lipsite de rădăcini istorice şi de orizont transcendent, nu pot oferi omului decât iluzia bunăstării sau a protecţiei, nu adevăratul sens al unei vieţi reuşite. Stimulând egoismul, liberalismul crede că poate converti hobbesianul homo homini lupus, prin contract social şi checks and balances în binele comun, ceea ce revine la a spune că ridicând cupiditatea la rang de virtute vom avea o societate virtuoasă. La rândul său, socialismul speculează gregaritatea şi frica de responsabilitate, transformând oamenii în simple rotiţe interşanjabile ale unui mecanism dezumanizant.

Liberalismul (exacerbat sau nu până la libertarianism) şi socialismul (potenţat sau nu până la comunism) sunt în fond două avataruri ale ispitelor cărora Hristos le-a rezistat în pustie: orgoliul faustic al omului centrat pe sine însuşi şi îmbătat de propria putere, şi nevoia de a fi hrănit, asistat, dus de mână şi, în cele din urmă, anulat ca persoană umană demnă. Refuzând să devină liderul luciferic al unei haite de lupi umani sau tătucul care multiplică ad nauseam pâinile şi vinul, Hristos a lăsat omului a treia cale, cea mai exaltantă şi singura care conduce la viaţă.

Din această comparaţie aş vrea să înţelegeţi că democraţia creştină este adaptată nu doar României de azi – care are nevoie în egală măsură de libertate, curaj, asumare şi de solidaritate, coeziune, valori – ci în general firii omului.

Interviu complet şi sursă AICI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s