Jean Sévillia despre „corectitudinea istorică”

„«Dezbaterea publică, remarcă Alain Besançon, face mereu referire la istorie. Oamenii de presă, de televiziune, polemiştii, paznicii severi ai decenţei intelectuale şi, la urmă de tot, poliţiştii gândirii îşi fixează discursurile în raport cu reprezentări false ale trecutului. Doar istoricii adevăraţi le ştiu ca atare. În Franţa, dezbaterea publică navighează ghidându-se după borne istorice îndeobşte ignorate sau falsificate.»[1]

Istoricul porneşte de la fapte: separând cauzele de consecinţe, demersul său este cronologic. Corectitudinea politică n-are ce face cu această metodă atunci când îşi ia imaginile din istorie. Urmându-şi lozincile, ea pune în joc epoci şi locuri, resuscitând un fenomen dispărut sau proiectând asupra secolelor anterioare o realitate contemporană. Judecând trecutul în numele prezentului, corectitudinea istorică localizează rasismul şi toleranţa în Evul Mediu, sexismul şi capitalismul sub Vechiul Regim, fascismul în secolul al XIX-lea. Prea puţin contează că aceste concepte nu semnifică nimic în afara contextului lor: mediatic, anacronismul dă bine. Nu ne aflăm în lumea ştiinţei, ci a conştiinţei; nu în domeniul rigorii, ci al vociferărilor; victoria nu e a criticii, ci a dialecticii.

În plus, şi mai cu seamă, e vorba de triumful maniheismului. Acolo unde istoricul trebuie să măsoarea ponderea subtilă a nuanţelor şi a circumstanţelor şi să facă apel la domenii anexe ale ştiinţei sale (geografie, sociologie, economie, demografie, religie, cultură), corectitudinea politică lichidează complexitatea istorică. Ea reduce totul la înfruntarea binară a Binelui şi Răului, un Bine şi un Rău reinterpretate după morala de astăzi. Prin urmare, istoria devine un câmp al exoricismelor permanente: cu cât forţele obscure ale trecutului sunt mai anatemizate, cu atât mai puternic trebuie justificată desolidarizarea faţă de ele. Personaje, societăţi şi perioade întregi sunt astfel demonizate. Cu toate astea, ele nu sunt decât o înşelaciune. Nu ele sunt vizate: noi suntem, prin delegare.”

[1] Peut-on encore débattre en France?, Plon – Le Figaro, 2001.

*(Jean Sévillia, Corectitudinea istorică, Humanitas, Bucureşti, 2005, pp. 9-10);

Vezi prezentarea cărţii la emisiunea „Omul care aduce cartea” cu Dan C. Mihăilescu, AICI

„În istorie, corectitudinea politică se traduce prin trei simptome principale. În primul rând anacronismul, trecutul fiind judecat după criteriile politice, morale, mentale şi culturale de astăzi. În al doilea rând maniheismul, istoria fiind concepută ca lupta dintre bine şi rău, dar un bine şi un rău definite potrivit normelor dominante în momentul de faţă. În al treilea rând spiritul reducţionist, complexitatea trecutului fiind ştearsă în folosul câtorva factori explicativi care, ocupând tot domeniul cunoaşterii, falsifică interpretarea realităţii.” (Jean Sévillia, Incorectitudinea istorică, Humanitas, Bucureşti, 2012, p. 13

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s