Despre libertatea presei cu Manolache Costache Epureanu

romania-a-urcat-cinci-locuri-in-clasamentul-mondial-privind-libertatea-presei-190564

Articol publicat de LaPunkt.ro (10 ianuarie 2015) şi de Anacronic.ro (19 ianuarie 2015)

În urma groaznicelor crime de la Paris mi-au venit în minte aproape spontan următoarele întrebări: ce facem cu libertatea noastră şi ar trebui libertatea să aibă vreun fel de limită? Este de la sine înţeles că nu mă refer la vreo limită à la Hitler sau à la Stalin, ci la acele limite utile pentru a împăca antagonismul inevitabil dintre instinctele naturale ale omului şi imperativele morale ale vieţii sale sociale. De aceea consider că libertatea ar trebui să aibă limitele ei, având aici în vedere ideea de libertate responsabilă faţă de propria persoană dar şi responsabilă faţă de societate. O libertate astfel constituită ar avea şanse să pregătească educaţia civică necesară clădirii unei veritabile culturi a păcii.

Iată ce susţinea un reputat politician român şi fost prim-ministru conservator al României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Manolache Costache Epureanu, referitor la libertatea presei: „Apoi, dacă legislatorii unei ţări încă recunosc pentru dânşii o autoritate, cum putem admite ca o armă atât de puternică, ca aceea a presei, să fie sustrasă de la orice control, să fie liberă a pronunţa în societate ideile cele mai distrugătoare ordinii sociale?” (Monitorul Oficial, 25 ianuarie/6 februarie 1873)

Câteva luni mai târziu, acelaşi politician oferă o cheie de interpretare şi de lectură a libertăţii: „Ei bine, am ruga pe toţi să ne înţelegem odată asupra ideii de libertate. Ştiţi care este începutul ei, dar nimeni nu voieşte să recunoască unde este şi limita ei. Eu vă întreb pe d-voastra toţi: puteţi să admiteţi o libertate absolută pentru oricine de a face orice, chiar când faptul său ar fi jignitor unui alt membru al societăţii, sau chiar societăţii întregi? […] D-lor, nu mai invocaţi principiile de la 1789, nu mai citaţi autorităţi care nu se mai aplică în momentul de faţă. Dacă vă e scumpă o autoritate, atunci citiţi «Cauzele decadenţei la romani» de Montesquieu.” (Monitorul Oficial, 25 decembrie 1873/6 ianuarie 1874).

Propunând lectura lui Montesquieu (Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur decadence, 1734), politicianul român sugera că orice principiu bine-intenţionat dar scos din contextul istoric care l-a generat şi mai ales deresponsabilizat prin lipsa ataşamentului civic, devine steril şi chiar periculos. Un asemenea principiu ajunge să fie deformat, având potenţial nociv pentru societatea contemporană care a luat naştere în urma afirmării istorice a respectivului principiu.

Aşadar, fanatismul religios este doar o faţetă a odioasele crime de la Paris. Cealaltă faţetă o reprezintă iresponsabilitatea socială secundată de lipsa de respect pentru aproape, iar pe alocuri de un laicism aberant! (autor: Remus Tanasă)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s