Cetăţenia Europei unite

SONY DSC

Articol publicat de Contributors (12 mai 2015)

Haideţi să ne privim în ochi şi să recunoaştem că astăzi, mai mult ca oricând, Europa are nevoie de europeni. Când spun Europa, mă gândesc la Europa contingenţă ideatică, iar când vorbesc de europeni, am în minte cetăţenia imanenţă ideală.

Cele două planuri sunt intrinsec legate şi, totodată, convergente, pentru că orice construcţie instituţională are ca punct de plecare persoana umană, iar ca obiectiv final, tot persoana umană. Construcţia instituţională numită Uniunea Europeană, a fost clădită pe ideile unor personalităţi care aveau ca scop declarat eliminarea conflictului dintre diferitele state europene şi întărirea organizatorică a comunităţii umane de pe „bătrânul continent”. Un ideal nobil de o atractivitate irezistibilă şi de o actualitate categorică! Amintirea Primului Război Mondial şi, mai ales, a celui de-al Doilea, încă era vie şi părea a avea efectul „sabiei lui Damocles”. Tehnologia a permis ca războiul să devină total, iar vieţile oamenilor să fie afectate iremediabil de carnajul belic şi de actorii ideologici care l-au declanşat.

Viziunea belică trebuia înlocuită cu una pacifică. Conflictele dintre state sau dintre comunităţi trebuiau soluţionate prin alte metode. Astfel, s-a urmărit crearea unui instrument juridic acceptat în mod conştient şi voluntar, capabil să înlocuiască soluţia belică. Mai important, s-a dorit eliminarea oricărui factor în stare să perturbe echilibrul socio-politic şi să trezească diferitele forme de atavism resentimentar. De aceea era nevoie de repere culturale capabile să sugereze o atitudine dialogantă faţă de alteritatea proximă precum şi faţă de universalitatea umană. Era nevoie de incluziune trăită şi nu doar declarată monologal.

Europa unită instituţional a fost pasul cel mai facil pentru că, odată „făcută” Europa, trebuiau „făcuţi” europenii. Începuturile Uniunii Europene sunt caracterizate de premisele colaborării economice în cadrul „Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului”, iar treptat, alături de libertatea de circulaţie a capitalurilor şi a mărfurilor, se ajunge şi la libertatea de circulaţie a cetăţenilor statelor membre. S-a dorit astfel eliminarea dezechilbrelor socio-economice prin măsuri de ordin instituţional şi juridic, pentru ca circulaţia cetăţenilor în căutare de locuri de muncă să încurajeze multivalenţa iniţiativei private şi socialitatea concurenţei în contextul interacţiunii crescânde dintre cetăţeni de naţionalităţi diferite.

Cetăţenia europeană prindea contur datorită abordării funcţionaliste a „părinţilor fondatori”, iar interacţiunea dintre cetăţenii diferitelor state retuşa acest contur, care mai trebuia „umplut” de conţinut. Ideea de civilizaţie şi cea de cultură trebuiau să asigure „plămădeala” noii cetăţenii, aceasta din urmă nefiind cu mult diferită de conceptul clasic de „cetăţenie”. Axiologia cetăţeniei clasice presupune(a) un plan vertical, compus de raportarea spirituală şi culturală a fiecărui individ în parte, şi un plan orizontal alcătuit din interesele şi preocupările materiale ale fiecărui membru al comunităţii. Aşadar, este vorba de o comuniune între individualitatea transcendentă şi colectivitatea imanentă. Limba, memoria, cutuma şi nevoia de asociere sunt factorii care, acceptaţi nuanţat de majorităţi durabile, dimensionează conceptul clasic de „cetăţenie”.

Cetăţenia europeană trebuia să ţină cont de particularităţile constitutive ale fiecărei cetăţenii naţionale care făcea sau care urma să facă parte din Uniunea Europeană, pentru că fără respectul cuvenit istoriei fiecărui popor sau comunităţi, armonia internă a construcţiei europene riscă să fie ameninţată de acea iraţionalitate specifică idolilor recesivi descrişi de Francis Bacon („idola tribus” = idolii tribului; „idola specus” = idolii peşterii; „idola fori” = idolii forului şi „idola theatri” = idolii teatrului). Riscul Europei unite este de a se regăsi având de a face mai ales cu idolii tribului şi cu cei ai forului. Primii ar putea fi resurescţionaţi dacă cetăţenia europeană nu va ţine cont de specificitatea axei verticale a fiecărui membru al Uniunii Europene, pe când idolii forului se vor activa în momentul în care instituţiile europene nu vor ţine cont de planul orizontal care prevede o cetăţenie europeană participativă. Pentru a fi mai precis, cetăţenia europeană trebuie să „se mişte” între identitatea pluridimensională şi democraţia pluridirecţională fără „a da apă la moară” păşunismului iredentist sau revanşard şi nici populismului paternalist sau utopic.

Cetăţenia europeană trebuie să afişeze incluziunea predecesorilor europeni pentru a premia moştenirea culturală comună şi pentru a conserva specificul cultural al fiecărei comunităţi membre. În acest mod, europenii îşi pot găsi coeziunea umană fără de care cetăţenia europeană rămâne doar o inginerie socială. Elementele comune întăresc solidaritatea, pe când cele individuale încurajează respectul, căci, funcţia culturii este de a armoniza instinctele caracteristice naturii umane cu imperativele vieţii sociale, moravurile fiecărui popor cu cerinţele asocierii europene. (Remus Tanasă)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s