Benedict Anderson şi destinul „Comunităţilor imaginate”

article-ibigdgcwgp-1450192765

Articol publicat pe LaPunkt (24 iunie 2016).

Între 16 şi 18 iunie a.c., la Deva, a avut loc o conferinţă internaţională la care au participat cercetători din România, Republica Moldova şi Italia. Titlul conferinţei a fost „Naţiunea imaginată. Concepte şi etape în construirea identităţilor naţionale europene”, iar dintre conferențiari, cred că ar trebui pomenit academicianul Ioan-Aurel Pop, dintre toți participnanții, fiind probabil cel mai cunoscut publicului românesc.

Cu acest prilej, aş dori să readuc în atenţia celor interesaţi, lucrarea care, cel puţin aşa cred, a „sugerat” denumirea şi subiectul acestui eveniment ştiinţific. Cu siguranţă istoricilor le este cunoscut numele lui Benedict Anderson. Lucrarea sa, „Imagined Communities. Reflections on the Origin and Spread of Nationalism” a cunoscut trei ediţii în limba engleză, la editura Verso, prima în 1983, a doua în 1991, iar a treia în 2006[1], fiind tradusă în limba română în 2000 („Comunităţi imaginate. Reflecţii asupra originii şi răspândirii naţionalismului”, traducere Roxana Oltean şi Ioana Petrache, Bucureşti, Editura Integral).

Pentru Anderson, la fel ca pentru alţi adepţi ai modernismului, naţiunea este de dată recentă (secolele XVIII-XIX), elitelor revenindu-le un rol fundamental în procesul formării naţiunii. Dacă pentru Eric Hobsbawm, un alt modernist, naţiunea era inventată, pentru Anderson era imaginată, avertizând însă că ideea de naţiune nu o implică şi pe cea de falsitate (p. 6).

După părerea acestuia, naţiunea este o comunitate politică imaginată, atât în mod limitat, cât şi suveran (p. 6): este imaginată ca o comunitate pentru că membrii ei, deşi nu se cunosc şi nici nu se vor cunoaşte vreodată între ei, au în minte imaginea unui grup de apartenenţă, din care fac parte alături de persoane necunoscute (pp. 6-7); este limitată deoarece fiecare naţiune are graniţe mentalitare şi geografice (p. 7); este suverană deoarece conceptul de naţiune se naşte în epoca Iluminismului şi a Revoluţiilor, când legitimitatea divină şi dinastiile erau contestate (p. 7).

Anderson atrăgea atenţia că naţiunea nu ar trebui considerată doar un produs ideologic, ci mai degrabă unul apropiat ideii de rudenie sau de religie (p. 5), iar apariţia naţionalismului, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-a datorat convergenţei de fenomene istorice ce s-au succedat primelor semnale ale declinului sistemelor cultural-politice ce au precedat naţiunea: comunitatea religioasă şi stăpânirea dinastică (p. 12).

Cartea a fost posibilă datorită efervescenţei intelectuale din Marea Britanie, din anii ’60-’70 ai secolului XX, unde exista un mediu ştiinţific preocupat de studiul naţionalismului. Cei care animau acest mediu au fost Elie Kedourie, Ernest Gellner, Eric Hobsbawm şi Anthony Smith.

Lucrarea care a provocat însă o dezbatere publică ce avea să se prelungească peste ani, a fost cea a lui Tom Nairn, „The Break-up of Britain: Crisis and Neonationalism”, apărută în 1977. Nairn descria Marea Britanie ca pe o relicvă dintr-o epocă pre-naţională şi pre-republicană, sortită să dispară asemenea Imperiului Austro-Ungar. În plus, critica marxismul clasic deoarece nu a acordat destulă importanţă fenomenului naţionalist, nereuşind astfel să-i înţeleagă esenţa.

Conform celor scrise chiar de Anderson la finalul ediţiei din 2006 al lucrării sale, acesta a dorit, în primul rând, „să răspundă” problemelor ridicate de lucrarea lui Nairn (pp. 208-209). O a doua intenţie a fost aceea de a dezeuropeniza/dezoccidentaliza analiza naţiunii şi a naţionalismului (pp. 209-210). Ultima intenţie a fost de a provoca universităţile din SUA să acorde atenţie studiilor despre naţionalism, căci, în respectivii ani, aproape că nu existau cursuri universitare despre naţionalism în SUA (p. 210). Astfel se face că lucrarea a fost publicată simultan la Londra şi la New York, iar dacă în Marea Britanie a fost luată în vizor şi dezbătută imediat, în SUA a atras atenţia de-abia după 1991, odată cu escaladarea conflictului din fosta Iugoslavie.

Destinul „Comunităţilor imaginate” a fost ca până în 2008, să fie tradusă în 29 de limbi şi în 33 de ţări, devenind astfel cea mai citită carte despre naţiunea şi naţionalism.

La final, un scurt fragment dintr-un interviu acordat de Anderson în 2005, în speranţa că va stârni curiozitatea cititorilor din România pentru una dintre lucrările clasice despre naţiune: „Trebuie să fiu singurul care scrie despre naţionalism şi care nu îl consideră urât. Dacă te gândeşti la cercetători precum Gellner sau Hobsbawm, au o atitudine destul de ostilă faţă de naţionalism. Eu, de fapt, cred că naţionalismul poate fi o ideologie atractivă. Îmi plac elementele sale utopice… Respecţi legile pentru că sunt legile tale – nu întotdeauna, deoarece poate înşeli plata taxelor, dar de obicei le respecţi. Naţionalismul încurajează buna conduită. Pentru Michael Billing (autor al lucrării „Banal Naţionalism”, în 1995), naţionalismul este precum corpul uman. Câteodată este sănătos, însă ocazional ar putea fi bolnav, nervos şi dispus să facă lucruri bolnave. Dar, de obicei, temperatura corpului nu este de 41 de grade Celsius, ci de 36,5” (sursa).

Remus Tanasă

[1] Pentru trimiteri voi folosi ediţia din 2006.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s