O nouă provocare pentru Europa

btc1511_map_graphic_europe

Articol publicat pe Contributors (19 august 2016)

Întotdeauna a existat o doză de tensiune între instinctul individual de autonomie și imperativele vieții în cetate, această veritabilă „sabie a lui Damocles” amenințând cu iminența întreaga istorie umană. Falia dintre instituțiile statului și individ a existat dintotdeauna, iar rețetele eliminării acesteia nu au putut decât să o minimalizeze, și asta în cel mai bun caz. Un anumit clivaj există și astăzi, iar pe fondul crizei imigranților/refugiaților, acele corpuri intermediare care ar trebui să mijlocească relația dintre stat și individ (familia, școala, biserica, antreprenoriatul, asociațiile culturale, sportive sau recreative și comunitatea locală) se confruntă cu o variabilă necunoscută pentru modernitatea istorică.

Zorii europeni ai modernității au creat stări de spirit asemănătoare celor provocate de valul neîntrerupt de imigranți/refugiați ajunși în ultimii 2-3 ani în Europa, în sensul de angoasă amplificatoare a temerilor individuale legate de ziua de mâine.

La începuturile modernității, înțeleasă ca fenomen de efervescență tipografică și de „grăbire” a ritmului capitalist al vieții prin intermediul industrializării, europenii și-au văzut amenințat stilul de viață bazat pe autosuficiențe și loialități locale. Pentru a face față provocărilor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutului secolului al XIX-lea, unii dintre istorici sunt de părere că europenii au fost nevoiți să creeze noi ceritutidini mundane. John Breuilly este unul dintre istoricii care au încercat să elucideze soluția găsită de europenii din secolele XVIII-XIX la noutățile lansate de revoluția Franceză și de cea industrială. Pentru acesta, soluția trebuie căutată în preajma ideii de națiune.

Demersul său analitic, „Nationalism and the State” (1982), îl plasează printre reprezentanții de bază ai istoriografiei moderniste privitoare la formarea și dezvoltarea națiunii. Ideile descătușate simbolic de căderea Bastilliei și apariția capitalismului/industrializării au distanțat statul (absolutist) și societatea civilă, vechile echilibre societale dezintegrându-se treptat.

Imaginea care preocupa era aceea că poporul și conducătorii nu colaborează, ci mai degrabă se află în competiție, fiecare înțelegând în mod divergent binele comun. În plus, în epoca privilegiilor de sânge, elitele nobiliare au fost privite ca abordând iresponsabil și nesolidar problema mobilității sociale. Soluția întrevăzută ar fi fost ca autoritatea politică să se confunde cu corpul politic al comunității, pentru a nu mai exista două versiuni ale binelui comun. Iar cea mai naturală dintre comunități părea a fi cea de limbă, astfel că de la aceasta și până la ideea de stat-națiune nu a mai fost decât un pas, într-adevăr, unul destul de tumultos. Pasul a fost făcut, conform lui Breuilly și a altor istorici moderniști, cu ajutorul reprezentanților profesiilor liberale, dar și cu concursul unei părți a elitei politice. Cam acesta este tabloul schițat de Breuilly (și de alții), cu care putem fi sau nu de acord.

Pe fondul abordării iresponsabile a politicii frontierelor de către UE, un clivaj contemporan riscă să dinamiteze echilibrul societal din statele membre UE. Numărul supradimensionat de imigranți/refugiați care au ajuns în Europa în ultimii ani, a stârnit și continuă să stârnească preocupări sincere, dar și resentimentare.

Asemenea preocupări riscă să dea apă la moară celor care consideră că iresponsabilitatea liderilor politici este cauzată de șubrezirea legăturii dintre stat și comunitatea națională, indiferent că vorbim de comunitatea voluntaristă sau de cea organicistă. La fel ca în teoria lui Breuilly despre secolul al XIX-lea, ar exista mai multe versiuni ale binelui comun. În consecință, unii consideră că ar trebui revitalizată solidaritatea socială a statului-națiune. În perioadele de criză, asemenea demersuri ar putea scăpa de sub control, astfel că ne-am putea trezi cu episoade care nu ar face cinste civilizației europene.

Acestei perspective i se opun cei pentru care „satul global” nu este doar o utopie. Deși clivajul „damoclesian” dintre stat și societate este simțit și de aceștia, fenomenul imigrației continue nu pare a-l fi acutizat la fel ca pentru cei din cealaltă tabără. Fie că sunt la curent sau nu cu ipoteza lui Breuilly despre originile sistemului actual de state din Europa, ei propun să înlocuiască cunoscutul cu necunoscutul, solidaritatea istorică cu cea livrească. Mai exact, propun acceptarea unui număr cât mai mare de imigranți/refugiați deja ajunși și integrarea lor prin universalizarea conceptului de cetățenie. Or, asemenea abordare ar crea un precedent periculos pentru modernitatea europeană, relativizându-se ideea de stabilitate, prin înlocuirea ordinii verificate de experiența politică a memoriei istorice, cu fluiditatea neexplorată a unor experimente politice încă necunoscute de modernitatea europeană.

Europa trebuie să găsească o soluție între aceste două abordări, o formulă care să prețuiască stabilitatea actuală și cea viitoare, ținându-se cont de valoarea asociativă a conceptului de civilizație și de ospitalitatea potențială a Bătrânului Continent. (autor: Remus Tanasă)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s