Agora virtuală şi cearta cea de toate zilele

Articol publicat pe Adevărul (23 iulie 2017).

Răspândirea internetului și a rețelelor de „socializare” a permis transmiterea și multiplicarea informației în asemenea manieră, încât agora publică a căpătat și valență virtuală. Oamenii din ziua de astăzi sunt doar la un clic „distanță” de a afla despre un eveniment curent, la fel cum tot la aceeași „distanță” se află față de posibilitatea de a modifica tendențios evenimentul (și orice informație aferentă acestuia), pentru a-l (re)pune în circulație pe piața ideilor.

Simpla semnalizarea a unei informații pe rețelele de „socializare”, riscă să provoace reacții de aprobare sau de indignare, care, de cele mai multe ori, se concretizează prin comentarii mai mult sau mai puțin părtinitoare, mai mult sau mai puțin partizane. Nu toate comentariile sunt deplasate, însă, adesea, impresia „privitorului” de pe margine este că cei implicați se ceartă. La o scară mai mare, „privitorul” realizează că se află în fața unui fenomen de amploare, acela al polemicii prin comentarii.

Forma scrisă, maniera „nu importă cum” și tendința de a-ți da cu părerea într-o sumedenie de domenii, ridică bariera incomprehensiunilor, cea a inexactităților și, în cele din urmă, cea a infatuării.

Comentariul oricând și oricum este perceput ca o formă a libertății de exprimare. La nivel mentalitar, aceasta implică concepția conform căreia, simpla aluzie la „regulă”, fie ea sapiențială, etică, estetică sau gramaticală, constituie o îngrădire sau o încercare de îngrădire a libertății de exprimare. Această aserțiune este urlată și repetată de cerberii egalitarismului, încât oricine sugerează că nu se poate dialoga fără decența bunului simț, cea a bunăvoinței sau cea a meritului, este arătat cu degetul ca fiind intolerant și infatuat, sau, de ce nu, nedemocrat.

Încercând să depășim toate cele descrise până acum, încercând deci să depășim stadiul unui umanoid certăreț, s-ar putea oare discuta fără invective, indignare și admonestări? Bineînțeles că s-ar putea… Trebuie însă să se renunțe la pretenția unei egalități perfecte între idei, opinii și capacități.

Nu toate ideile au menirea de a fi validate de rațiunea și de experiența colectivă a generațiilor, sau, oricum, nu toate pot fi validate în aceeași măsură în orice epocă și în orice loc. Nu orice opinie implică același grad de coerență, tocmai din acest motiv trebuie să se apeleze la selecție și clasificare. La fel de adevărat este că nu oricine se poate pronunța într-un anumit domeniu sau pe o anumită temă, fără a deține a pregătire căpătată în urma studiului individual sau instituțional. Pur și simplu, există oameni instruiți și habarniști.

Să luăm aminte că există legități istorice și simple închipuiri, că sunt posibile aserțiuni mai competente și că întotdeauna se va găsi un ins care ne va demonstra că nu noi deținem logica supremă. Și dacă totuși dorim să ne exprimăm opinia, să ne aducem aminte să dăm dovadă de bunăcuviință. Nu cred că părinții noștri ar dori să afle că ne lipsesc cei „șapte ani de acasă”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s