In Memoriam Corneliu-Gabriel Bădărău

Articol publicat pe platforma revistei Timpul (10 noiembrie 2017).

Marți, 7 noiembrie a.c., Facultatea de Istorie (UAIC Iași) și Centrul de Istorie a Relațiilor Internaționale din Iași, au organizat conferința „In Memoriam Gabriel Bădărău (1951-2016)”, dedicată memoriei regretatului profesor univ. Corneliu-Gabriel Bădărău. Au luat cuvântul colegi de generație și de catedră precum prof. univ. Gheorghe Cliveti, prof. univ. Mihai Cojocariu sau prof. univ. Dumitru Vitcu, dar și colegi mai tineri de catedră, conf. univ. Claudiu-Lucian Topor, conf. univ. Nelu-Cristian Ploscaru, conf. univ. Mariu Bălan și lect. univ. Gabriel Leanca. Ultimii doi sunt coordonatorii volumului memorial „Cultura juridică, stat și relații internaționale în epoca modernă. Omagiu profesorului Corneliu-Gabriel Bădărău (Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2016), care, cu această ocazie, a fost lansat. Continuă lectura „In Memoriam Corneliu-Gabriel Bădărău”

Anunțuri

Încondeirea realității

Articol publicat pe LaPunkt (8 noiembrie 2017).

Mintea contemporanilor a atins un punct fără precedent în istoria omenirii, și anume, cel în care însăși realitatea a devenit o artă, prin… încondeiere. Nu, nu sunt prea generos cu laurii aduși minții contemporane, căci, cum altfel ar putea fi înțeleasă încercarea cogeneraționalilor de a da o altă interpretare unor constante prezente în viața ființei umane încă de la începuturile omenirii. Unii din zilele noastre încearcă să ne convingă că realitatea este diferită față de ceea ce afirmă evidențele biologice sau antropologice. Demersul nu se bazează pe argumente empirice, ci pe „probe”… discursive.

Mai pe scurt, unii încearcă să înfățișeze realitatea după bunul plac, folosindu-se de mișcările încheieturii de mână, ducând condeiul din punctul A în punctul B, în funcție de scopul urmărit. Își închipuie că dacă scurtcircuitează logica prin sofisme, realitatea va deveni alta. Nici pe departe, căci aceasta aceasta este demonstrabilă experiențial, nicidecum experimental. Or, unii vor neapărat ca realitatea să poată fi încadrată conform anumitor scheme, după care ar trebui să se desfășoare diferitele activități ale sferei umane. Continuă lectura „Încondeirea realității”

Imaginația lui Russell Kirk

Articol publicat pe LaPunkt (19 ocotmbrie 2017).

Nu mulți dintre conaționalii noștri au auzit de Russell Kirk (1918-1994). N-au auzit de el nici ca om al literelor, nici ca filosof, nici ca istoric și nici ca publicist. Asta în ciuda faptului că Russell Kirk este autorul a 32 de cărți, a căror gen variază de la ficțiune până la critică literară, de la istorie la filosofie politică. Dintre toate cărțile, cea care l-a făcut cel mai cunoscut, a fost „The Conservative Mind: From Burke to Eliot” (titlul primei ediții, cea din 1953, era „The Conservative Mind: From Burke to Santayana”). Paradoxal, cea mai răspândită carte a sa este o colecție de povestiri de groază, „Old House of Fear” (1960, 2007), care s-a vândut mai bine decât toate celelalte cărți ale sale la un loc.

Refuzând cariera academică, deși, pentru perioade scurte, a predat cursuri la universitate sau alte instituții științifice, Russell Kirk și-a câștigat traiul scriind cărți și ca publicist. Prestigiul său a început să fie clădit în 1953, când a apărut „The Conservative Mind…” (opt ediții în limba engleză și traduceri în mai multe limbi europene), astfel că domeniul predilect în care s-a remarcat a fost cel al istoriei intelectuale. Continuă lectura „Imaginația lui Russell Kirk”

Moldovean, nu moldovenist

Articol publicat pe Adevărul (16 octombrie 2017).

Secolul al XX-lea a rămas cunoscut, din păcate, și ca secolul ideologiilor. Acestea au avut destulă forță pentru a determina milioane de cogeneraționali să trăiască o reverie atât de irațională, încât omul nu a mai fost în stare să recunoască un alt om, iar individul a fost deposedat de acea calitate fără de care libertatea devine sclavie: demnitatea umană.

Acest „veritabil” salt de calitate nu ar fi fost posibil fără aportul nociv al unei părți a intelectualiății, care, din prea mult avât meliorist, din prea multă încredere în zeul Progres, a formulat idei, teorii și sisteme îmbibate de prea mult utopism experimental și de prea puțin realism experiențial. Se căuta o schimbare de dinamică a societății pentru a scuti pe orice om de orice nedreptate imaginabilă istoric. Se credea că erau posibile calcule și inginerii livrești, ce ar fi putut prevedea și limita atavismele naturii umane, iar, în cele din urmă, ar fi adus pacea și prosperitatea mult visate de oameni. Continuă lectura „Moldovean, nu moldovenist”

Dezbatere despre necesitatea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş

Articol publicat pe Adevărul (8 octombrie 2017).

Vineri, 6 octombrie a.c., în cadrul emisiunii „Realitatea Românească”, moderată de Octavian Hoandră, câțiva reprezentanți ai societății civile din zona Moldovei, au încercat să atragă atenția publicului național asupra necesității unei autostrăzi care să treacă Carpații Orientali pentru a lega Moldova de Transilvania.

Cei prezenți în platourile „Realității Românești”, printre care și subsemnatul, au participat în calitate de purtători de cuvânt a două asociații preocupate de decalajul economic ce s-a acumulat și continuă să se acumuleze între Moldova și celelalte regiuni istorice ale României (în defavoarea Moldovei), și care, în consecință, promovează construcția autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Cele două asociații sunt Moldova Vrea Autotradă și Împreună pentru A8. Continuă lectura „Dezbatere despre necesitatea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş”

Autostrada Ungheni– Iași–Tg. Mureș, un proiect național (Mihai Dorin)

În istoria construcției naționale, Iașul a jucat un rol esențial, iar unitatea este ideea de forță a istoriei romanilor.

România moderna s-a edificat pe temelia ideilor lansate de către elitele politice și culturale din capitala Moldovei. În mod simbolic, cele trei momente astrale ale acestui proces – 1600, 1859, 1918 au avut loc la Iași.

După Unirea Principatelor și Marea Unire, Iașului i s-a rezervat, tot simbolic, statutul de capitală secundară. S-au făcut promisiuni și angajamente solemne, menite sa asigure Iașului un rol important, pe măsura celui istoric, în arhitectura statală și economică. În mod evident, Iașul a fost dezavantajat de liniile de forță ale geopoliticii moderne care, în conformitate cu vocația culturală și interesul național, au impus orientarea pro-occidentală a țării. Prin forța acestor împrejurări și nu pentru că ar fi avut un retard semnificativ, Iașul și Moldova au ajuns treptat de interes secundar în marile proiecte economice și de infrastructură.

Pierderea Basarabiei și a nordului Bucovinei, la finele războiului, a întărit poziția marginală a Iașului. Generațiile de la 1859 și 1918 și-au făcut, cu asupra de măsură, datoria față de România. Testamentul lor pentru urmași a fost acela de a edifica un stat național și european armonios.

Astăzi, la peste 150 de ani de la Unirea Principatelor și în pragul Centenarului Marii Uniri, Iașul și Moldova sunt în continuare cele mai dezavantajate din punct de vedere economic și infrastructural. De asemenea, Iașul este singurul oraș mare al țării care nu are acces la nicio autostradă aflată în construcție.

Procesul realizării unității național-statale este sincron cu cel al modernizării. Pentru Iași, pentru Moldova, pentru perspectiva europeană a Basarabiei, dar și pentru județele Harghita și Mureș, plus cele limitrofe, demararea rapidă, chiar în anul Centenarului, a autostrăzii Ungheni – Iași – Tg. Mureș este imperativ necesară.

S-ar finaliza astfel o datorie istorică, în vreme ce beneficiile economice și sociale ar fi uriașe. Orice întârziere ar deveni o povară pentru viitor, ar întreține frustrări și ar putea avea consecințe geo-politice grave.

Important este să asigurăm echilibrul și coerența națională. Nu poate fi un stat puternic acela care se bazează doar pe relațiile internaționale, dar neglijează arhitectura internă. Toți cetățenii României sunt pregătiți să-și asume adevărul că, printr-un astfel de proiect de infrastructură, Iașului, Moldovei și locuitorilor din zona secuimii nu li se face un cadou, ci se repară o nedreptate.

Aceasta este, credem cu tărie, sarcina și datoria principală ale generației noastre – generația Centenarului – față de România. Din lecția istoriei știm că acele generații care nu-și asumă coerent relația cu trecutul riscă sa pericliteze viitorul. (autor: Mihai Dorin, sursa: Împreună pentru Autostrada A8  [Iași – Târgu Mureș])

 

România încă neunită

Articol publicat pe Adevărul (2 septembrie 2017).

Acum o sută de ani, conducerea de stat a României, în frunte cu regele, se retrăgea la Iaşi, în timp ce Bucureştiul era ocupat de armatele Puterilor Centrale. Totodată, armata română respingea trupele feldmareşalul Ludwig von Mackensen, care încercau să spargă frontul pentru a pătrunde în Moldova şi astfel să determine capitularea părţii încă libere a statului român, a cărui inimă bătea la Iaşi, „capitala rezistenţei până la capăt”, după cum avea să fie numită urbea Iaşilor datorită rolului jucat în timpul Primului Război Mondial. Însă, la Mărăşti, la Mărăşeşti şi la Oituz, armata română a reuşit să ţină pe loc ofensiva trupelor germane, evitând astfel ocuparea întregii ţări. Totuşi, a urmat capitularea semnată la Buftea, apoi, cu puţin timp înainte de încheierea conflagraţiei mondiale, România a reintrat în război alături de Antanta, iar sistemul internaţional de tratate de la Versailles a recunoscut actele istorice din 1918, prin care regiunile istorice locuite majoritar de români s-au unit cu regatul României. A venit al Doilea Război Mondial, în urmă căruia URSS-ul a anexat Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, astfel că în ajunul Centenarului Unirii, România arată altfel decât la sfârşitul anului 1918. Continuă lectura „România încă neunită”

Cultura distincției

Articol publicat în Dilema Veche (ediția print, anul XIV, nr. 3-9 august 2017, p. 23 și online).

În epoca tehnologiei, miturile mundane circulă într-un rimt amețitor, cel puțin în acea parte a lumii mai omogenă civilizațional și tehnologic (Europa, SUA, Canada, și Australia). Unul dintre aceste mituri este cel al egalității în numele progresului, sau, cu alte cuvinte, mitul egalitarismului.

Consecința extremă a acestuia este că aproape a ajuns să se manifeste pseudo-religios, dispunând de propriul panteon cu zei și de propriile narațiuni fondatoare, mergându-se până acolo că, în numele egalitarismului, se șterg criterii, se calcă în picioare ierarhii și se denaturează mentalități. Continuă lectura „Cultura distincției”

Agora virtuală şi cearta cea de toate zilele

Articol publicat pe Adevărul (23 iulie 2017).

Răspândirea internetului și a rețelelor de „socializare” a permis transmiterea și multiplicarea informației în asemenea manieră, încât agora publică a căpătat și valență virtuală. Oamenii din ziua de astăzi sunt doar la un clic „distanță” de a afla despre un eveniment curent, la fel cum tot la aceeași „distanță” se află față de posibilitatea de a modifica tendențios evenimentul (și orice informație aferentă acestuia), pentru a-l (re)pune în circulație pe piața ideilor.

Simpla semnalizarea a unei informații pe rețelele de „socializare”, riscă să provoace reacții de aprobare sau de indignare, care, de cele mai multe ori, se concretizează prin comentarii mai mult sau mai puțin părtinitoare, mai mult sau mai puțin partizane. Nu toate comentariile sunt deplasate, însă, adesea, impresia „privitorului” de pe margine este că cei implicați se ceartă. La o scară mai mare, „privitorul” realizează că se află în fața unui fenomen de amploare, acela al polemicii prin comentarii.

Forma scrisă, maniera „nu importă cum” și tendința de a-ți da cu părerea într-o sumedenie de domenii, ridică bariera incomprehensiunilor, cea a inexactităților și, în cele din urmă, cea a infatuării. Continuă lectura „Agora virtuală şi cearta cea de toate zilele”

Vulgaritatea „romglezei”

Articol publicat pe LaPunkt (9 aprilie 2017).

Pe fondul globalizării, dar și pe fondul degringoladei tranziției, limba română a ajuns să fie influențată de cultura cea mai viguroasă a epocii și de limba aferentă acesteia. Dacă până înspre Primul Război Mondial limba de circulație internațională a fost cea franceză, de atunci și până în zilele noastre, a fost și este limba engleză (îndeosebi engleza nord-americană). Astfel, precum în secolul al XIX-lea în cazul neologismelor provenite din limba franceză, în zilele noastre sunt firești cele provenite din limba engleză.

Pe lângă neologismele necesare pentru a da o mai mare precizie limbii și pentru a asigura coerența discursului adaptat la context, Continuă lectura „Vulgaritatea „romglezei””