Viața este o luptă

Photoxpress_5382913Pentru a pleca de la un punct asupra căruia suntem toți de acord, vom începe cu o frază banală: viața este o luptă. Două sunt elementele luptei: adversarul care trebuie învins și regulile jocului. Fiecare poate să își aleagă adversarul dar regulile jocului sunt aceleași pentru toți. Până aici am expus acele similititudini dintre viață și luptă asupra cărora suntem mulți de acord.

Dar acum încep divergențele. În timp ce regulile jocului, în ring, sunt respectate datorită unui arbitru, iar un adversar doborât fără a respecta toate regulile nu este învins, în viață arbitrul nu se vede. Și pentru că nu se vede, oamenii au ajuns la trei opinii:

1) În viață nu există arbitru. În consecință important este să doborâm orice adversar, prin orice modalitate.

2) Fiecare își stabilește propriile reguli și în conștiința sa e propriul arbitru. Această elegantă concepție a datoriei reduce adepții săi cei mai onești la o luptă de adaptare a conștiinței la realitate și a realității la conștiință, refuzând orice raport de solidaritate morală cu restul lumii.

3) Arbitrul nu se vede, dar există: acesta ne va da verdictul la sfârșitul partidei.

Această a treia poziție, care trascende realitatea este specifică doctrinei creștine pentru care viața nu este o luptă inventată pentru satisfacerea arbitrului-spectator, ci este doar „repetiția” unei victorii pentru care nu am respectaserăm regulile jocului. Pentru creștini, Dumnezeu a pus victoria în mâinile omului cu o singură condiție. Încălcată această condiție, omul ar fi putut fi descalificat, în termeni sportivi, dacă nu ar fi fost posibilă mântuirea prin Cristos. Deci viața este recucerirea acelei victorii, această recucerire fiind supusă pentru ultima dată unicii condiții de a respecta regulile revelate.

Poziția creștină duce la o curioasă consecință: pentru fiecare om în parte, victoria nu constă în înfângerea vizibilă a unui adversar ci în respectarea regulilor. Nu câștigă cine este „mai în față” prin fraudă ci acela care a exclus frauda din propriile reguli.

Nu un Creștinism puternic ci un Creștinism biruitor trebuie să ne dorim.

Traducere de Remus Tanasă din „Cronache Sociali” (Cronici Sociale, antologie de articole din revista omonimă, vol. II, Roma, 1962, p. 1072), autor: redacția revistei.

Modernitate şi liberalism

“Modernitatea” desemneaza miscarea politica si filozofica a ultimelor trei secole de istorie occidentala. Se caracterizeaza in principal prin cinci procese convergente: individualizarea prin distrugerea vechilor comunitati de apartenenta; masificarea prin adoptarea de comportamente si de moduri de viata standardizate; desacralizarea marilor mesaje religioase in vederea unei interpretari stiintifice a lumii; suprematia ratiunii instrumentale prin intermediul schimbului de marfuri si eficacitatii tehnologice; universalizarea prin extinderea planetara a unui model de societate prezentat ca singurul model posibil si deci prin urmare un model superior.

Diversele scoli filozofice “moderne”, concurente si cateodata contradictorii, sunt de acord asupra esentialului: ideea ca exista o solutie unica si universala la toate fenomenele sociale, morale si politice. Umanitatea apare in fata “modernitatii” ca o suma de indivizi rationali care, din interes, din convingere morala, din simpatie sau din credinta, sunt chemati sa realizeze unitatea in istorie. Din aceasta perspectiva, diversitatea lumii devine un obstacol si tot ceea ce diferentiaza oamenii este perceput in mod accesoriu sau contingent, depasit si periculos. In masura in care “modernitatea” n-a fost doar un corp de idei, dar si un mod de actiunea, aceasta a tentat prin toate mijloacele posibile sa sustraga indivizii apartenentei lor singulare cu scopul de a-i face sa se asemene unui mod universal de asociere. Cel mai eficient acestui scop s-a dovedit a fi piata economica.

Liberalismul încarneaza ideologia dominanta a modernitatii, fiind prima ideologie care a aparut si ultima care va disparea. La inceput, gandirea liberala a eliberat economia de morala, politica si de societate, sub care fusese in precedent supusa. Intr-un al doilea moment, liberalismul a facut din valoarea mercantila instanta suverana a vietii comune. Primatul “regatului cantitatii” schiteaza acest pasaj de la economia de piata la societatea de piata, adica extinderea catre toate domeniile existentei a legilor schimbului mercantil încoronat de “mana invizibila”. Pe de alta parte, liberalismul  a generat individualismul modern plecand de la o antropologie falsa atat din punct de vedere descriptiv cat si normativ, bazata pe un individ unidimensional care detine drepturi imprescriptibile dintr-o natura asociala, si care ar trebuie sa incerce sa isi maximizeze in permanenta interesul personal prin eliminarea tuturor consideratiilor necuantificabile si a tuturor valorilor irelevante din punct de vedere a calculului rational.

Caracterul neechitabil a liberalismului a cauzat in secolul al XIX-lea o legitima reactie prin aparitia miscarii socialiste. Dar aceasta din urma s-a dezvoltat sub influenta teoriilor marxiste. Ori, cu toate ca exista diferente, liberalismul si marxismul apartin aceluiasi univers, mostenit din gandirea secolului Luminelor: acelasi individualism de fond, acelasi universalism egalitar, acelasi rationalism, acelasi primat al factorului economic, aceeasi viziune asupra valorii emancipatoare a muncii, aceeasi incredere in progresul continuu, aceeasi aspiratie la sfarsitul istoriei. Liberalismul doar a realizat mai eficient anumite obiective pe care le impartasea impreuna cu marxismul: eradicarea identitatilor colective si a culturilor traditionale, desacralizarea “lumii”, universalizarea sistemului de productie.

In sfarsit, liberalismul neaga specificitatea politicii, care implica intotdeauna arbitrul deciziei si pluralitatea scopurilor. “Politica liberala”, din acest punct de vedere, apare ca o contradictie in termeni. Dorind sa formeze un liant social plecand de la o teorie a deciziei rationale prin care cetateanul urmareste utilitatea, aceasta se bazeaza pe un ideal de gestiune “stiintifica” a societatii globale, pe care doreste sa o administreze prin expertiza tehnica. Statul de drept liberal, adesea sinonim al republicii avocatilor, de asemenea crede ca poate sa se abtina de la propunerea unui model de viata si aspira sa neutralizeze conflictele inerente diversitatii sociale prin intermediul unor proceduri pur juridice care vizeaza sa determine mai degraba ceea ce este just decat ceea ce este bine. Spatiul public se dizolva in cel privat, atata vreme cat democratia reprezentativa se reduce la o piata unde se intalneste o oferta din ce in ce mai restransa (prin redirectionarea programelor si convergenta politicilor) si o cerere din ce in ce mai putin motivata (prin abtinere).

In era mondializarii, liberalismul nu se mai prezinta ca o ideologie, ci ca un sistem mondial de productie si de reproducere a oamenilor si a marfurilor, penetrat de hiper-moralismul drepturilor omului. Prin formele sale economice, politice si morale, liberalismul reprezinta blocul central de idei al unei modernitati aflata la sfarsit de ciclu.

traducere si adaptare: Remus Tanasa

dupa manifestul Grupului de Cercetare si Studiu pentru Civilizatia Europeana (Groupement de recherche et d’études pour la civilisation européenne).

Luptă de clasă sau luptă de castă?

Karl Marx, dupa cum se stie, pusese in centrul “stiintei” sale ideea de lupta de clasa; aceasta idee a reprezentat motorul filozofiei sale despre istorie, istoria fiind conceputa ca o insiruire dialectica de conflicte intre clasele dominante si cele subalterne. Astfel, revolutia franceza a fost declansata de dorinta burgheziei de a deposeda de puterea parazitara aristocratia, iar la randul sau, atunci cand capitalismul burghez si-ar fi incheiat posibilitatile de dezvoltare, masele proletare ar fi subminat puterea opresiva a burgheziei pentru a se ajunge intr-un final la domnia libertatii. Personal, suntem de parere ca istoria universala poate fi observata din mai multe perspective, existand de asemenea, mai multe nivele de a “citi” istoria. Nu negam faptul ca ipoteza lui Marx, chiar daca a fost repudiata de istorie poate fi partial valida, dintr-o anumita perspectiva, pe plan materialistic. Ceea ce constatam este ca exista doar un plan materialist dominat de raporturile economice pure.

Propunem deci, o lectura a istoriei nu ca istorie a “luptei de clasa”, ci ca o istorie a “luptei de casta”. Am asistat, mai ales in ultimele secole, la un progresiv si de neoprit acces la putere al plebeilor (sa fie clar ca nu se vorbeste de plebei in sens economic, ci in sens spiritual: de fapt, astazi se afla la putere plebei bogati) care, pas cu pas, au impus tuturor necesitatile lor, gustul lor, viziunea lor asupra lumii, ajungandu-se la a fi normal sa se creada “nebunie” tot ce nu intra in orizonturile lor limitate.

Din aceasta perspectiva, revolutia franceza reprezinta rasturnarea anti-traditionala a ceea ce conform doctrinei hindu este casta “vaisya” (negustorii) impotriva ordinei naturale a castei “brahmanilor” (sacerdotii) si a castei “ksatriya” (razboinicii). In acelasi fel, comunismul, inteles in mod comun, reprezinta o tentativa de inlocuire a puterii castei “vaisya” (negustorii) cu puterea castei “sudra” (servitorii).

La sfarsit o chemare si o invitatie adresata tuturor celor care simt nevoia intima sa dispretuiasca (“valorile” si obiceiurile societatii moderne): aristocrati din toata lumea, uniti-va!

 Autor: Alberto Lodi (“Lotta di classe o lotta di casta?”), Rinascita

Traducere si adaptare: Remus Tanasa

SUA, Turcia şi criza sistemului occidental

Traducerea a fost publicată de revista Eurasia – Rivista di studi geopolitici şi de Revista GeoPolitica (nr. 39/2011, anul XIX, pp. 43-45).

Arhivat de istorie, momentul unipolar si sistemul occidental ghidat de SUA, pare a fi intrat intr-o criza ireversibila. Colapsul economico-financiar si pierderea unui pilon de siguranta al edificiului geopolitic occidental precum Turcia confirma sfarsitul inaintarii energice americane. SUA se afla astazi in fata unei decizii epocale: renuntarea la proiectul suprematiei mondiale, si deci luarea deciziilor politice si economice mondiale impreuna cu alti actori globali, sau mentinerea proiectului hegemonic cu riscul supravietuirii ca natiune.

Alegerea va fi dictata de raporturile ce se vor instaura in viitorul apropiat si mediu intre grupurile de presiune ce conditioneaza politica externa americana si de evolutia procesul multipolar. Continuă lectura „SUA, Turcia şi criza sistemului occidental”

Europa între deziluzie şi speranţă

Cand se vorbeste astazi despre Europa, terminii cei mai des folositi sunt impotenta, paralizie, deficit democratic, opacitate, arhitectura institutionala incomprehensibila. Incapacitatea Europei de a impiedica razboiul din fosta Iugoslavie, incheiat in mod umilitor cu primele bombardamente americane asupra unei capitale europene de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, este un exemplu edificator al mai sus mentionatei incapacitati. Decenii intregi, constructia europeana a fost prezentata ca o solutie; astazi a devenit o problema pe care nimeni nu stie cum sa o rezolve. Ieri oferea motive pentru a spera; astazi genereaza frica. Proiectul european nu are nici o finalitate precisa. Nu are nici contururi geografice nici forme politice bine definite. Proiectul european da dovada de incertitudine existentiala atat tactica cat si identitara, slabiciune exploatata atat de adeptii suveranitatii cat si de eurosceptici. S-a observat de mult ca cedarile de suveranitate din partea natiunilor europene nu sunt catusi de putin compensate de consolidarea suveranitatii europene. Desi are o populatie de 450 milioane de cetateni, Europa ramane o non-putere, incapabila de a defini in mod unitar o politica de aparare si externa care sa corespunda intereselor sale. Continuă lectura „Europa între deziluzie şi speranţă”

Ideologia profitului

Termenul „profit” are o multitudine de sensuri. Cel mai raspandit este cel legat de o activitate comerciala, dar printre altele termenul „profit” desemneaza orice forma de imbunatatire calitativa a unei situatii date. „A obtine profit” poate sa indice o situatie in care un anumit subiect obtine toate avantajele posibile. Profitul nu masoara doar diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de producere, ci si tot ce face referire la o activitate economica in care se obtine ceva in plus fata de costul materiei prime si de salariul mainii de lucru – aceasta facandu-l pe Marx sa defineasca „profitul” drept „o anumita cantitate de munca neplatita”.
Spre diferenta de beneficiu, care corespunde castigului realizat in urma unui schimb comercial, profitul nu se supune nici unui principiu de auto-limitare, fiind guvernat doar de cautarea mereu de „mai mult”.
Cautarea profitului a fost in trecut un stimul natural al activitatii economice, dar aceasta cautare nu era neaparat principiul ce guverna comportamentul societatii. O imagine negativa era atribuita comportamentelor „din interes”, generozitatea, dezinteresul si gratuitatea fiind considerate comportamente-virtuti incontestabile. Un individ era mai apreciat daca actiona fara sa se astepte la vreun avantaj, decat daca era motivata de mirajul unui castig. Era laudat comportamentul soldatului gata sa isi sacrifice viata pentru patrie, era admirat riscul atunci cand acesta salva onoarea, pe scurt erau aprobate implicit comportamentele dezinteresate chiar daca (sau mai ales pentru ca) putini erau capabili de astfel de comportamente. Continuă lectura „Ideologia profitului”