Cine sunt

blog

Limba şi cultura naţională au fost elementele prin care s-au identificat popoarele europene de la începutul epocii moderne şi până în zilele noastre. Aceste elemente au dat voce şi formă consensului necesar vieţii sociale, chiar dacă, pentru reuşita asociaţiunii consensuale, a fost nevoie şi de imaginaţie morală”, pentru a fi acceptată ca atare de majorităţile durabile.

Sentimentul lucid al apartenenţei la colectivitatea umană, alături de vectorii identitari (individuali şi comunitari) alcătuiesc esenţa culturii libertăţii, şi constituie premisele unei vieţi trăite responsabil faţă de propria persoană şi faţă de cei de lângă noi.

Ideologiile lumii moderne, dorind egalitatea oamenilor, merg în practică la o egalizare a lor, ceea ce duce la uniformizare şi cădere. Egalizarea oamenilor este un nonsens şi o utopie care, aplicată, distruge atât individul, cât şi societatea. (Ernest Bernea – Meditaţii filosofice. Note pentru o filosofie inactuală)

ETIAMSI OMNES, EGO NON: Mă pot scoate pe mine din Moldova, dar nu pot scoate Moldova din mine.

 

*Nume: Remus Tanasă ,

-data naşterii: 22.03.1986,

-locul naşterii: Botoşani, România;

*Studii:

-Facultatea de Istorie, Universitatea Al. Ioan Cuza Iaşi, 2005-2008;

-Facultatea de Ştiinţe Politice, Università degli Studi di Perugia, 2008-2011;

-Facultatea de Ştiinţe Politice, Università degli Studi di Perugia, 2011-2013 (masterat);

-Facultatea de Istorie, Universitatea Al. Ioan Cuza Iaşi, 2013-2016 (doctorat).

Preferinţe:

*carte preferată: Jurnalul fericirii”- N. Steinhardt

*film preferat: The last samurai”

*hobby: şah 

imagine-footer


A te declara si mai ales a fi in zilele noastre nationalist este cu adevarat o dovada de tarie de caracter. Astazi cand cosmopolitismul este prezent mai mult ca oricand in societatea moderna, ideea de natiune pare a-si fi pierdut esenta iar orice incercare de revitalizare a acestei idei pare a fi sortita esecului. Astazi cand cetateanul român, francez, german sau ceh lasa locul incet dar sigur cetateanului european sau, ideii utopice de cetatean al lumii (citoyen du monde/ cittadino del mondo), globalizarea pare a fi de neoprit. Desi promotorii uniformizarii planetare au depus si depun un efort considerabil pentru a convinge popoarele lumii ca natiunile sunt in moarte clinica si ca oricare alt proiect in afara de cel cosmopolit\mondialist este sortit esecului, unii nu se lasa ademeniti de promisiunea iluzorie a bunastarii globale propuse de adeptii internationalismului. Exista, mai ales in Europa, miscari culturale si politice, care propun pastrarea, dezvoltarea si afirmarea propriilor particularitati nationale; limba, cultura si traditiile nationale au fost elementele prin care s-au identificat popoarele europene de la inceputul epocii moderne si pana in zilele noastre. Pe scurt, aceste elemente formeaza identitatea unei natiuni. Insa in plina epoca al calcului economic, identitatea nationala a unui popor nu mai este aducatoare de profit; daca in secolul XIX, la inceput de era capitalista, identitatea nationala si logica profitului “au colaborat” in folosul ambelor, in 2010, in epoca suprematiei marii finante internationale asupra statelor nationale, granitele si pietele comerciale locale au devenit impedimente in calea maximizarii profitului. Asadar se doreste eliminarea diferentelor dintre natiuni, omonegizarea in gandire si simtire, in vederea integrarii pietelor nationale in circuitul economic mondial; se doreste crearea unui “om nou” care sa danseaze pe melodia profitului economic. Deci, conform calculelor reci a elitelor economice, specificul national trebuie sacrificat de dragul teoriei profitului. ETIAMSI OMNES, EGO NON!